Dinamo și Steaua au refuzat jocul în debutul derby-ului din Liga Zimbrilor, protestând astfel împotriva „Legii Dedu”! Posibil să urmeze și altele, chiar de mai mare amploare

Redactor:
Marius Hutu
Dinamo și Steaua au refuzat jocul în debutul derby-ului din Liga Zimbrilor, protestând astfel împotriva „Legii Dedu”! Posibil să urmeze și altele, chiar de mai mare amploare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a învins Steaua cu scorul de 23-22 într-un meci din etapa a 21-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. În urma acestui rezultat, trupa din Ștefan cel Mare a revenit în postura de lider.

Arena din Ștefan cel Mare a fost destul de poluată la derby-ul Dinamo – Steaua, la patri zile distanță după ce alb-roșiii s-au calificat în optimile de finală al Ligii Campionilor. Jocul a avut miză pentru ambele grupări: Dinamo urma să joace pentru a reveni pe locul 1, fiind devansată cu o zi mai devreme de Potaissa Turda, în timp ce Steaua încerca să revină în zona Top 4, după două înfrângeri consecutive. „Militarii” câștigaseră ultimele două jocuri directe.

Startul partidei a fost marcat de un protest al celor două formații împotriva „Legii Dedu”. Dinamo și Steaua au refuzat să atace poartă, să alerge, ci jucătorii doar au pasat mingea de la unii la alții în primul minut al jocului.

La începutul jocului cred că a fost vorba despre un protest. Personal, n-am știut nimic, am crezut că e un moment de reculegere pentru cineva. A fost, probabil, o înțelegere între jucători, cred că prin acest gest, sportivii români și străini au cerut mai mult respect. Dacă federația nu revine asupra deciziei luate săptămâna trecută, cred că vor mai urma și alte prostete, chiar de mai mare amploare”, Vasile Stângă, manager Steaua

Primul gol al jocului a fost înscris abia în minutul 6, de Martin Jonansson, în urma unui contraatac. Echilibrul a fost aproape total pe parcursul primei reprize, Dinamo reușind o singură dată să se desprindă la mai mult de un gol, în minutul 22 (scor 8-6).

După 11-10 la pauză, gazdele au reușit să preia definitiv controlul, fără a se desprinde însă la mai mult de patru goluri diferență, 21-17 (min. 53). Steaua și-a jucat șansele până la capăt, dar în cele din urmă a trebuit să se recunoască învinsă cu 23-22.

Jocul a fost condus de cuplul feminin Cristina Năstase – Simona Stancu. Cele două arbitre au arătat nu mai puțin de 15 eliminări, dar și un cartonaș roșu pentru Nemanja Grbovic.

Steaua, blocată un an la transferuri

Ar mai fi de remarcat faptul că Steaua a primit o veste dură înaintea derby-ului cu Dinamo. Clubul a fost înștiințat de faptul că i s-a ridicat drept de transfer, legitimare și drept de joc pentru o perioadă de un an de zile, în urma litigiului cu Viorel Mazilu.

„În legătură cu sesizarea domnului Mazilu Viorel privind nerespectarea Hotărârii nr. 442/05.08.2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3/08.11.2019 în contradictoriu cu echipa CSA Steaua București și având în vedere Hotărârea nr. 11/04.02.2020 prin care s-a pus în vedere clubului menționat să achite drepturile financiare în termen de 10 (zece) zile, Comisia hotărăște:

– sancționarea CSA Steaua București cu ridicarea dreptului de transfer, legitimare și drept de joc pentru o perioadă de 1 (un) an de zile, începând cu data de 04/03/2020, conform art. 26.11 din Statutul antrenorului, raportat la art. 76.3 din Regulamentul disciplinar”, a fost comunicatul Comisiei de Disciplină.

Rezultate etapa a 21-a:

Dinamo – Steaua 23-22, CSM București – Poli Timișoara 28-19, Dobrogea Sud Constanța – HC CS Buzău 33-19, Potaissa Turda – Minaur 30-25, CSM Făgăraș – CSM Bacău 25-27, CSM Vaslui – Dunărea Călărași 17-18, CSM Focșani – CSM Reșița 30-25.

Fotografii: GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele