Un fost dinamovist identifică problema de la Dinamo: „Acolo e ca în imnul nostru: acum ori niciodată” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Liga 1

Ciprian Marica (34 de ani), fost jucător la Dinamo, acum finanțator la Farul Constanța, a fost invitatul lui Victor Vrînceanu la ProSport Live și a vorbit despre problemele clubului din „Ștefan cel Mare”. 

Fostul internațional este de părere că cei din conducerea clubului dinamovist au abordat greșit ultimele sezoane și nu au luat în considerare o strategie pe termen lung. Ciprian Marica a făcut și o comparație inedită cu un vers din imnul României.

„Problema nu s-a pus așa: «ce-mi aduc următorii doi ani, cinci ani?!». Acolo, lucrurile sunt «acum ori niciodată», așa cum spune imnul nostru (n.r. râde). Pe termen mediu și lung, nu. Planul e pe termen scurt. Aducem ceva astăzi, «E bun? Nu? Altul!». Din păcate, asta e problema, dacă mă întrebați pe mine, la Dinamo. Poate că domnul Negoiță ar trebui să recunoască de unde a plecat și unde a ajuns. S-a schimbat de vreo patru, cinci ori strategia, filosofia. Aici e o problemă, că nu există consecvență, o ideee clară, lucru la care mă așteptam de la un om de afaceri cum este domnul Negoiță, să aibă idei clare și să nu fie atât de influențabil”, a spus Ciprian Marica, la ProSport Live.

Ciprian Marica a criticat și strategia FRF

Finanțator în Liga 2, Ciprian Marica a criticat strategia Federației Române de Fotbal, în ceea ce privește strictețea regulii U21.

„Nu sunt de acord cu faptul că Federația Română de Fotbal vrea ca toate cluburile să fie pepiniere și să crească jucători. Îi dau un sfat domnului președinte Răzvan Burleanu cu care am avut și o discuție la telefon. Îi spuneam că am ajuns ca toate cluburile să fim forțate să fim pepiniere de fotbaliști, să creștem jucători. Sunt echipe, uite așa cum e tradiția la Dinamo, care aveau un centru, aveau o poziție pe care trebuie să o mențină, fiind un club mare. Trebuie premiată și altfel performanța. În Turcia, este plătit punctul, de exemplu.

Asta a fost discuția cu Răzvan Burleanu, văzând că pune accentul excesiv pe tineri. Ok, dar nu putem să fim toți academii de fotbal. Creează o concurență strategiei pe care o are Gică Hagi. De ce trebuie să fim toți ca Gică Hagi?!”, a spus fostul atacant al echipei naționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania