Gerrard Pique și Sergio Ramos, contre după El Clasico. „Cel mai slab Real”/ „Semnez pentru asta”

Gerrard Pique și Sergio Ramos, contre după El Clasico. „Cel mai slab Real”/ „Semnez pentru asta”
  • Publicat:

Real Madrid a câștigat meciul jucat pe Santiago Bernabeu în fața rivalei Barcelona, scor 2-0, iar gruparea din capitala Spaniei este din nou pe primul loc în La Liga.

Gerrard Pique și Sergio Ramos s-au contrat după El Clasico

Astfel, Gerrard Pique și Sergio Ramos, doi dintre cei mai importanți jucători de la cele două rivale din Spania, s-au contrat la finalul meciului Real Madrid – Barcelona, scor 2-0. Fundașul catalan susține că jocul lui Real a fost slab, iar căpitanul grupării din capitala Spaniei a răbufnit.

„Mai e mult din sezon, dar am pierdut o oportunitate de a-i răni pe cei de la Real. În prima repriză am făcut un meci bun. Ei nu ne-au trimis sentimentul că pot câștiga, iar dacă dădeam un gol sau două alta era situația. 

Real Madrid din prima repriză a fost cel mai slab pe care l-am întâlnit pe «Santiago Bernabeu»!. Nu sunt critici. Spun asta pentru că e o oportunitate pierdută. Ei nu ne transmiteau senzații bune. În partea a doua am pierdut multe mingi în jumătatea noastră, iar ei au început să crească în joc. Golul a schimbat totul”, a declarat Gerard Pique, potrivit Mundo Deportivo.

„Trebuie respectată opinia fiecăruia. Dar semnez pentru a câștiga fiecare Clasico așa! Barcelona a controlat jocul în prima repriză, dar nu a fost periculoasă. În a doua parte am urcat pentru că ne simțeam bine din punct de vedere fizic. Cel mai important era să fim din nou lideri, iar obiectivul a fost îndeplinit. 

Dacă pierdeam am fi ajuns la cinci puncte de Barcelona și situația ar fi fost mai complicată pentru noi. Aveam nevoie de această legătură cu fanii. Aveam nevoie de victorie și de bucuria asta. Dar nu putem să ne lăudăm pentru că încă nu am câștigat nimic”, a declarat Sergio Ramos după meci.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut