Albert Saritov se bate pentru aur la Europenele de lupte de la Roma. Cătălina Alexe a cucerit bronzul la categoria 72 kg

Albert Saritov se bate pentru aur la Europenele de lupte de la Roma. Cătălina Alexe a cucerit bronzul la categoria 72 kg
Albert Saritov a prins podiumul și în urmă cu 5 ani, la Rio. El a obținut atunci medalia de bronz

Luptele românești și-au făcut norma de medalii la Campionatele Europene de la Roma. După aurul lui Alin Alexuc – categoria 130 kg, greco-romane, încă doi sportivi tricolori au urcat sau și-au asigurat prezența pe podiumul de premiere.

Medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Albert Saritov (CSA Steaua), a revenit în forță pe saltea. Sportivul născut în Rusia pe 8 iulie 1985 s-a calificat în finala categoriei 97 de kilograme – lupte libere, asigurându-și astfel o medalie strălucitoare (aur sau argint).

Saritov și-a început ziua cu o victorie cu 6-4 în fața italianului Abraham de Jesus Conyedo Ruano. Au urmat sferturile de finală, cu un succes (5-1) în fața lui Radoslaw Baran (Polonia). În semifinale, succesul a fost unul clar, obținut prin superioritate (10-0), în fața germanului Gennadij Cudinovic. Mâine, în finală, Saritov îl va întâlni pe rusul Abdulrashid Sadulaev.

Vineri s-au încheiat și întrecerile fetelor, România obținând o medalie de bronz la categoria 72 de kilograme prin Cătălina Axente. În meciul decisiv, Axente a învins-o pe Enrica Rinaldi (Italia), cu 5-1. Tot vineri, Kriszta Incze s-a clasat pe locul 5 la categoria 65 kg, după ce a fost învinsă în meciul pentru medalia de bronz de Iryna Koliadenko (Ucraina).

Credit foto: cosr.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]