Transferul zilei în Liga 1! Și-au luat atacant de la Universitatea Craiova

Transferul zilei în Liga 1! Și-au luat atacant de la Universitatea Craiova

Academica Clinceni a reușit transferul zilei în Liga 1 după ce a adus un fotbalist de la Universitatea Craiova. Formația lui Ilie Poenaru a obținut o remiză pe terenul FCSB-ului, scor 0-0, iar oficialii echipei din Clinceni au decis să îi facă o surpriză antrenorului.

Jovan Markovic, atacantul Universității Craiova, s-a transferat la Academica Clinceni

Astfel, sub comanda lui Ilie Poenaru a ajuns Jovan Markovic, puștiul în vârstă de 18 ani în care oficialii Universității Craiova își puneau toate speranțele, anunță digisport.ro. Jovan Markovic era considerat unul dintre tinerii promițători din Europa, dar accidentările i-au dat bătăi de cap.

Atacantul care a fost cedat de Universitatea Craiova la Academica Clinceni a lipsit o bună perioadă de timp de pe teren, toate acestea din cauza unor probleme medicale la ambii genunchi, dar își dorește să revină la forma cea mai bună și a primit această șansă de la gruparea pregătită de Ilie Poenaru.

Jovan Marovic are probleme cu greutatea în aceste momente din cauza faptului că în trecut nu s-a putut antrena 100%, dar oficialii grupării Academica Clinceni cred că tânărul atacant își va reveni rapid și va avea ocazia să o ajute pe gruparea lui Ilie Poenaru să se salveze de la retrogradare.

Jovan Markovic are dublă cetățenie

Jovan Markovic s-a născut la Belgrad, pe 23 martie 2001, și are dublă cetățenie: română și sârbă. Acesta s-a mutat la scurt timp la Corabia, județul Olt, alături de tatăl său sârb și mama româncă. Părinții fotbalistului care a ajuns la Academica Clinceni au plecat în străinătate, iar el a fost crescut de bunica și de unchiul din partea mamei.

Jovan Markovic a făcut pasul către prima echipă a Universității Craiova în luna martie a anului 2017 și mai are contract cu formația din Bănie până în vara anului 2023. În sezonul 2019 – 2020 a jucat în 3 meciuri pentru echipa finanțată de Mihai Rotaru, cu FC Botoșani, Astra Giurgiu și FC Voluntari.

  • 15 meicuri, un gol și 3 asisturi are Jovan Markovic la Universitatea Craiova
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania