Haos în Argentina! Un meci a fost suspendat după ce fanii au intrat cu arme de foc în interiorul stadionului | VIDEO

Haos în Argentina! Un meci a fost suspendat după ce fanii au intrat cu arme de foc în interiorul stadionului | VIDEO

Meciul dintre Independiente Rivadavia de Mendza şi Atlanta a fost suspendat la cererea poliției locale. Mai mulți suporteri au intrat cu arme de foc în tribunele stadionului. Jurnaliștii au scris că în afara arenei s-au auzit focuri de armă.

Duelul din liga a doua dintre Independiente Rivadavia de Mendza şi Atlanta a fost întrerupt după doar cinci minute. Acela a fost momentul în care în interiorul stadionului „Bautista Gargantini”, din capitala provinciei Cuyana, au intrat mai mulți fani înarmați.

Forțele de ordine au găsit asupra lor bare de fier, cuțite și chiar arme de foc. Suporterii aveau fețele acoperite cu cagule. Făceau parte din cele două galerii și își programaseră să se bată chiar în tribunele stadionului.

Meciul a fost oprit inițial pentru 20 de minute, dar poliția a decis să suspende confruntarea pentru că nu mai putea să garanteze securitatea jucătorilor și a suporterilor.

„Problemele au fost cauzate de facţiunile suporterilor gazdă (n.r. – Independiente Rivadaria). Oamenii au fost evacuaţi înainte ca incidentele să escaladeze. S-au folosit arme în confruntarea celor două grupări, acestea fiind deja în interiorul stadionului. Se presupune că au fost introduse în arenă înainte de meci”, a declarat șeful poliției locale.

Jurnaliștii au scris că în afara arenei s-au auzit focuri de armă. În urma conflictului două persoane au fost rănite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania