Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Nicolae Dică îi face pofta lui Șumudică! Secundul naționalei dezvăluie care e jucătorul străin pe care-l vrea sub tricolor: „Dacă avea cetățenie, era în vizorul nostru”

Nicolae Dică îi face pofta lui Șumudică! Secundul naționalei dezvăluie care e jucătorul străin pe care-l vrea sub tricolor: „Dacă avea cetățenie, era în vizorul nostru”

Nicolae Dică îi face pofta lui Șumudică! Secundul naționalei dezvăluie care e jucătorul străin pe care-l vrea sub tricolor: „Dacă avea cetățenie, era în vizorul nostru”

Nicolae Dică, antrenorul secund al naționalei României, a fost prezent la meciul dintre Gaziantep și Sivasspor, scor 5-1, și i-a remarcat pe Alexandru Maxim și Junior Morais, ultimul fiind însă cetățean brazilian cu ștate vechi în Liga 1 la Astra și FCSB.

„Când am fost la Gaziantep m-am dus pentru Toșca, nu pentru Junior Morais. Dacă avea cetățenie, Morais era unul dintre jucătorii care erau în vizorul nostru. A jucat extraordinar. Am stat 5 zile la Gaziantep și fix atunci a ajuns și Maxim. Nu se aștepta nimeni la un asemenea debut al lui Maxim. Am avut o discuție cu el. Cel mai important e că merge acolo și va juca meci de meci. Șumudică îi dă mare încredere. I-am zis lui Maxim că e un lucru foarte bun acest transfer. Și Maxim e în vizorul nostru”, a declarat Dică la Digi Sport.

Și Marius Șumudică a propus FRF la finalul jocului cu Sivasspor naturalizarea lui Junior Morais: „După meciul ăsta ar trebui naturalizat și Junior Morais la cum a jucat azi. A fost senzațional. Maxim a jucat foarte bine, Toșca la fel”.

„Pe Camora l-am vrut și la Steaua”

Antrenorul secund al naționalei a vorbit și despre eventuala naturalizare a lui Mario Camora (33 de ani): „Pe Camora am vrut să-l iau la Steaua când eram cu Mirel acolo. Nu știu de ce suntem contra acestor jucători pentru a-i naturaliza. Sunt exemple ca Italia, Spania, care au luat astfel de jucători. Când l-am vrut noi pe Camora era mai tinerel. Sunt două meciuri foarte importante pentru România și avem nevoie de ei indiferent de vârstă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]