Cristi Ghiță a fost desemnat MVP-ul etapei a 15-a în Liga Zimbrilor. Cum arată echipa ideală

Handbal
Cristi Ghiță a fost desemnat MVP-ul etapei a 15-a în Liga Zimbrilor. Cum arată echipa ideală

Cristi Ghiță a fost desemnat cel mai bun jucător al etapei a 15-a în Liga Zimbrilor de handbal masculin, în ancheta realizată de Sindicatul Handbaliștilor din România și ProSport.

Interul dreapta a marcat nu mai puțin de 13 goluri în partida Potaissa Turda – HC Dobrogea Sud Constanța (28-28), dintre care 10 din acțiune. Cristi Ghiță a contribuit inclusiv la revenirea echipei sale pe final, într-un moment în care adversara avea un avans de patru goluri.

După jocul de la Turda a fost desemnat și cel mai bun antrenor al rundei, este vorba despre Djordje Cirkovic. El este primul antrenor al Constanței, de la promovarea HCDS, care a reușit să obțină un punct pe acest teren. În plus, Constanța este prima formație care a plecat cu punct de la Turda în acest sezon. Nu trebuie omis nici faptul că HCDS a ajuns la 9 meciuri consecutive fără înfrângere în Liga Națională.

Cel mai bun „7” – Etapa a 15-a, Liga Zimbrilor

Portar: Makrem Missaoui (Dinamo)

Extremă stânga: Milan Kotrc (Minaur)

Inter stânga: Pierre Yves Ragot (CSM Făgăraș)

Centru: Ciprian Șandru (HC Dobrogea Sud Constanța)

Inter dreapta: Cristi Ghiță (Potaissa Turda)

Extremă dreapta: Răzvan Mledenciu (CSM Reșița)

Pivot: Nemanja Grbovic (Steaua)

MVP: Cristi Ghiță (Potaissa Turda)

Cel mai bun antrenor: Djordje Cirkovic (HC Dobrogea Sud Constanța)

Rezultatele Etapa a 15-a, Liga Națională, masculin

  • Potaissa Turda – AHC Dobrogea Sud Constanța 28-28
  • CSM Făgăraș – CSM Vaslui 31-25
  • Minaur Baia Mare – Poli Timișoara 33-31
  • Steaua București – Dunărea Călărași 31-28
  • CSM Bacău – CSM Reșița 26-27
  • CSM Focșani – HC CS Buzău 25-21
  • Dinamo București – CSM București 32-25

Dinamo a rezolvat meciul cu CSM București încă din prima repriză. Detalii AICI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]