Remarcații lui Dusan Uhrin, după victoria cu Astra Giurgiu: „Prestația lor nu are legătură cu faptul că și-au luat banii”

Remarcații lui Dusan Uhrin, după victoria cu Astra Giurgiu: „Prestația lor nu are legătură cu faptul că și-au luat banii”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo s-a impus în primul meci oficial din acest an, în fața Astrei Giurgiu, scor 2-0, iar Dusan Uhrin s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi.

Antrenorul „câinilor” l-a lăudat pe Diego Fabbrini (29 de ani), care a obținut penalty-ul transformat de către Perovic, în minutul 65, pentru modul în care s-a prezentat în cadrul acestei întâlniri. De asemenea, Uhrin a dat de înțeles că se va baza pe mulți dintre jucătorii care au jucat în meciul cu Astra Giurgiu și în etapa viitoare, la Voluntari.

„Am câștigat și am jucat bine de la început. Am rămas concentrați pe parcursul meciului. Știam că Astra are jucători puternici, are golgheteri în teren. Toată lumea a jucat bine și poate că mulți dintre ei vor juca și cu Voluntari.

Nu l-am felicitat pe Fabbrini pentru penalty, ci pentru modul în care a jucat, pentru că a făcut-o bine. Nu vreau să evidențiez pe cineva, dar, într-adevăr, Fabbrini a jucat foarte bine. Sunt mulțumit de Kostrna. Sigur a fost dificil pentru el, dar știam că e pregătit pentru meci, de la colegii mei din Cehia. Și Grigore a jucat bine, trebuie să ținem cont și de regula U21”, a spus Dusan Uhrin, la Digi Sport.

„Nu banii au contat”

Jucătorii lui Dinamo au primit salariile datorită acțiunii suporterilor, dar Dusan Uhrin este de părere că elevii săi ar fi jucat la fel de bine și dacă erau neplătiți.

„Nu are legătura cu faptul că și-au luat banii. Jucătorii s-au concentrat asupra evoluției lor. Terenul a fost bun, mai bun decat la Săftica”, a mai spus Dusan Uhrin.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior sunt unice | FOTO
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Rangers i-a stabilit prețul lui Ianis Hagi
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Ce studii are unica fiică a lui Miodrag Belodedici! Zandalee este de o frumuseţe răpitoare
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de 60 de zile
Devine obligatoriu în România. Românii cu permis trebuie să raporteze
Devine obligatoriu în România. Românii cu permis trebuie să raporteze
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Putin ar fi dispus să oprească războiul dacă poate păstra teritoriile cucerite până acum
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să primească un asemenea salariu
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să facă cei care vor să…
×