O jurnalistă a fost suspendată și amenințată cu moartea după ce a scris despre un presupus viol al lui Kobe Bryant

Baschet
O jurnalistă a fost suspendată și amenințată cu moartea după ce a scris despre un presupus viol al lui Kobe Bryant

Jurnalista Felicia Sonmez a fost suspendată de Washington Post, toate acestea după ce tânăra a postat pe rețelele de socializare, la scurt timp după ce Kobe Bryant a murit într-un teribil accident aviatic, mesaje care aduceau aminte de un presupus viol pe care l-ar fi făcut legendarul baschetbalist în urmă cu mai mulți ani.

Jurnalista Felicia Sonmez a fost suspendată și amenințată cu moartea

Felicia Sonmez postase pe Twitter un articol care avea titlul ”Îngrijorătorul caz de viol al lui Kobe Bryant: Dovezile ADN, povestea acuzatoarei și o jumătate de mărturisire”. Imediat după ce publicat acest mesaj, jurnalista a fost înjurată și amenințată cu moartea de peste 10.000 de persoane, anunță Washington Post.  Tânăra nu s-a lăsat și le-a transmis ”că orice persoană publică merită să fie amintită în totalitatea ei”.

Mesajul postat de jurnalista care a fost suspendată și amenințată cu moartea

După un scurt ”război” dus cu fanii lui Kobe Bryant, jurnalista Felicia Sonmez a șters postarea, iar postul mai sus amintit a decis să o suspende. Mai mult, editorul executiv de la Washington Post, Martin Baron, i-a transmis următorul mesaj tinerei jurnaliste. ”O adevărată lipsă de judecată să postezi asta. Te rog, oprește-te. Rănești această instituție făcând asta”. Asta nu e tot! Managerul Tracy Grant a emis un comunicat prin care a spus că mesajele Feliciei Sonmez au arătat ”o judecată slabă care a subminat activitatea colegilor ei”.

De unde a pornit scandalul în care a fost implicat Kobe Bryant

Kobe Bryant a fost acuzat de viol de o angajată a unui hotel din Colorado. Fostul mare baschetbalist a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu tânăra, dar a negat violul. Procesul penal nu a mai avut loc, toate acestea deoarece femeia nu a mai dorit să depună plângere. Presa internațională anunța în acea perioadă că cele două părți s-au înțeles după ce fostul baschetbalist i-ar fi dat victimei 2,5 milioane de dolari. Kobe Bryant era la un pas să fie părăsit de Vanessa, dar soția acestuia a revenit la gânduri mai bune.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]