OFICIAL | Trei jucători dintr-o lovitură. FC Voluntari transferă de la FCSB și Viitorul

Cosmin Olteanu
OFICIAL | Trei jucători dintr-o lovitură. FC Voluntari transferă de la FCSB și Viitorul
Mihai Teja, antrenorul echipei CSM Politehnica Iasi, urmareste meciul de fotbal contra echipei Dinamo Bucuresti din etapa a XVIII-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Stefan cel Mare din Bucuresti, vineri, 29 noiembrie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

FC Voluntari a oficializat transferurile lui Claudiu Belu (FCSB), Valentin Cojocaru (FC Viitorul) și Pablo de Lucas (Petrolul Ploiești). Echipa ilfoveană încearcă, din răsputeri, să evite retrogradarea, în acest sezon, astfel că l-a adus pe mijlocasul Pablo de Lucas, care a evoluat ultima dată pentru grecii de la Xanthi. Cele mai răsunătoare transferuri pe care Voluntari le-a perfectat, zilele acestea, sunt goalkeeper-ul Valentin Cojocaru și fundașul Claudiu Belu.

FC Voluntari vrea să scape cu orice preț de retrogradare

Claudiu Belu vine de la FCSB, unde a evoluat nouă partide, în sezonul curent. În timp ce Valentin Cojocaru a fost adus, sub formă de împrumut, de la Viitorul Constanța, nebifând niciun minut în poarta formației de la malul mării, în acest campionat. Portarul, în vârstă de 24 de ani, a evoluat, în trecut, pentru FCSB.

Fundașul, în vârstă de 26 de ani, a fost transferat, liber de contract, de FCSB, în vara lui 2019, de la Astra. De-a lungul carierei, Belu a mai evoluat pentru Politehnica Timișoara, Concordia Chiajna, ACS Poli Timișoara și ASA Târgu Mureș.

9 partide a bifat Claudiu Belu, în acest sezon, pentru FCSB, nemarcând vreun gol

600.000 de euro este cota lui Claudiu Belu, conform transfermarkt.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]