Harlem Gnohere, pedepsit exemplar la FCSB: ”Amenda era de câteva mii de euro. E bună de sperietoare!”

Harlem Gnohere, pedepsit exemplar la FCSB: ”Amenda era de câteva mii de euro. E bună de sperietoare!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Narics Răducan, fostul director sportiv de la FCSB, a dezvăluit cum au decis oficialii vicecampioanei României să îl pedepsească pe Harlem Gnohere atunci când se prezintă cu mai multe kilograme în plus. Acesta susține că metoda ”roș-albaștrilor” a fost una bună și că ”Bizonul” s-a educat între timp.

Cum era pedepsit Harlem Gnohere de oficialii FCSB-ului

”Bizonul s-a educat în ultimul timp, știe deja drumul profesionist de a ajunge la un vârf de formă. Amenda era de câteva mii de euro. Un kilogram era taxat cu câtea sute de euro. E bună de sperietoare și amenda.

Amenzile mai mici se duceau într-un fond comun, care se cheltuia la diverse acțiuni, dar amenzile mai mari, pentru indisciplină, unde toleranța e zero, erau păstrate și dacă jucătorii nu mai repetau actele de indisciplină, atunci își reprimeau banii, pentru că e munca lor până la urmă. Dar, uneori nu poți face treabă doar cu vorbă bună, mai ales că sunt caractere diferite”, a dezvăluit Narcis Răducan pentru Digisport.ro.

”În afară, la cluburile mari, este altă metodă. Vrei să câștigi 100 de euro pe lună? Câștigi 70 de euro și încă 30 de euro, doar dacă te porți exemplar, adică să ai 10 la purtare. Se poate împrumuta. Este o bonusare importantă, undeva la 20-25% din contract. Mi se pare foarte tare”, a mai spus fostul oficial al FCSB-ului.

Narcis Răducan se bucură că Gnohere n-a plecat de la FCSB

Narcis Răducan a comentat și în legătură cu o posibilă plecare a lui Harlem Gnohere de la FCSB, iar fostul oficial al roș-albaștrilor se bucură că atacantul francez n-a plecat, toate acestea deoarece vicecampioana României risca foarte mult să rămână doar cu Florin Tănase pe postul de atacant

”Era riscant ca FCSB să rămână doar în Tănase. Mai ales că nu e un fotbalist care să aibă profil de număr nouă. Vor fi meciuri în play-off, în care vor fi spații mici și unde un pivot ar ajuta mai mult pentru a crea spații celorlalți colegi iar Gnohere știe să facă asta.

În plus, ceilalți jucători din față se mai pot accidenta, cum este cazul lui Tănase, despre care am auzit că l-a durut tendonul. Așa că e bine că l-au rechemat la lot. Era riscant să rămână altfel, mai ales că nici oferta pentru Adrian Petre n-a fost una pe placul suedezilor”, a mai spus Narcis Răducan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×