Florentin Matei pleacă de Astra Giurgiu! Cu cine urmează să semneze „Messi din Ghencea”!

Cosmin Olteanu
Florentin Matei pleacă de Astra Giurgiu! Cu cine urmează să semneze "Messi din Ghencea"!

Florentin Matei (26 de ani) urmează să-și rezlilieze contractul cu Astra Giurgiu și să semneze cu ciprioții de la Apollon Limassol. La formația din Cipru este legitimat și Cristian Manea, fotbalist împrumutat în prezent la FCSB.

Florentin Matei pleacă de Astra Giurgiu! Cu cine urmează să semneze „Messi din Ghencea”!

Supranumit „Messi din Ghencea”, pe când acesta a fost transferat de Steaua, în 2010, de la Unirea Urziceani, Florentin Matei era văzut ca o mare speranță a fotbalului românesc. Însă, ultimul an a fost unul nefast pentru tânărul jucător, acesta a revenit la FCSB la începutul lui 2019, unde nu a reușit să se impună în primul „11”. Apoi a fost transferat de Astra Giurgiu, în vara aceluiași an, dar fotbalistul român nu reușit să se afirme nici la formația patronată de Ioan Niculae.

Conform Telekom Sport, Florentin Matei urmează să semneze cu Apollon Limassol, echipă aflată pe locul 3 din prima ligă din Cipru. Fotbalistul, în vârstă de 26 de ani, ar putea juca alături de Cristian Manea, care, cel mai probabil, se va întoarce la Apollon, după ce nu a reușit să se impună la FCSB, echipă la care se află sub formă de împrumut.

700.000 de euro este cota lui Florentin Matei, conform transfermarkt.com

În acest sezon, Florentin Matei a bifat 13 partide pentru Astra Giurgiu, în care acesta a oferit două pase de gol. De-alungul carierei, fotbalistul român a mai evoluat pentru FCSB, Unirea Urziceni, Cesena, Volyn Luţk, Rijeka, Ittihad Kalba şi Astra.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania