Dan Nistor, primele declarații în tricoul Craiovei! Motivul pentru care a ales să semneze cu oltenii și un anunț surprinzător: „Cântam imnul Universității”

Redactor:
Cosmin Staicu
Dan Nistor, primele declarații în tricoul Craiovei! Motivul pentru care a ales să semneze cu oltenii și un anunț surprinzător:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE ora 12:00 | Primele declarații ale lui Dan Nistor ca jucător al Craiovei. „Mă bucur că sunt aici, mă bucur foarte mult că cei de la Universitatea Craiova s-au gândit la mine. Fanii olteni mă vor iubi, le promit asta solemn. Eu cred că e o lovitură foarte bună pentru Universitatea Craiova. La Dinamo au fost foarte multe probleme în ultimul timp. Toate s-au spart în capul meu.

Am venit la Craiova să câștig titlul, Cupa și să particip în cupele europene. M-au convins să vin aici datorită stadionului și suporterilor minunați. Mai cântam imnul Universității când eram în autocarul Pandurilor, e adevărat. Sper să nu dezamăgesc aici, pentru că oamenii de aici au foarte mare încredere. Cred că pot face performanță cu Universitatea Craiova. Mai avem 4 meciuri foarte importante, iar în play-off vom vedea cine se va califica.

La echipa națională mă voi gândi în martie, acum mă gândesc doar la Universitatea Craiova. Am fost primit foarte bine aici. Și Alex Mitriță a fost un factor important pentru a mă decide să vin aici. Mă gândesc chiar să-mi închei cariera, dar abia am venit aici. Acum trebuie să dovedesc că merit să joc aici. Am un nume bun în România și le promit suporterilor că nu-i voi dezamăgi”, a spus Nistor la prima sa conferința de presă în tricoul echipei din Bănie.

Piţurcă este un antrenor mare, dar nu depinde de mine ce antrenor vine. Ar fi bun Guardiola, ar fi bun şi Sorin Cârţu, dar el e preşedinte acum” – Dan Nistor

Suntem mai puternici, cu una dintre achiziţiile de marcă ale acestui sezon – Marcel Popescu, oficial Craiova

Este un jucător important şi ne va ajuta în ceea ce ne dorim să facem – Sorin Cârţu, președinte Craiova


Dan Nistor va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc luni, de la ora 12:00, fostul căpitan al lui Dinamo urmând a purta tricoul cu numărul 16 la echipa din Bănie.

Oltenii au anunțat încă de duminică seară mutarea pe pagina de Facebook cu mesajul: „Unul dintre cei mai valoroși jucători din România vine să pună umărul la ceea ce ne dorim cu toții”.

  • Dan Nistor a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe doi ani și jumătate. El va purta tricoul cu numărul 16. ”Bun venit în familia alb-albastră, Dan!”

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…