Cojocaru, Eric, Calcan și Achim au anunțat conducerea că vor să plece de la Viitorul! Ce s-a întâmplat cu restanțele salariale | EXCLUSIV

Daniel Vlad
Cojocaru, Eric, Calcan și Achim au anunțat conducerea că vor să plece de la Viitorul! Ce s-a întâmplat cu restanțele salariale | EXCLUSIV

Viitorul Constanța a terminat pe locul șase prima parte a sezonului, iar Gică Hagi nu este chiar atât de mulțumit de poziția ocupată de elevii săi în clasament înaintea vacanței de iarnă.

Însă, la fel nemulțumiți, dar de această dată din cauza situației lor de la echipă, sunt și o parte dintre fotbaliștii lui Gheorghe Hagi. ProSport a aflat că unii dintre jucătorii fostului mare internațional sunt deranjați de faptul că nu mai prind aproape deloc șanse să joace titulari și sunt deciși să își rezilieze contractele.

S-au săturat. Cojocaru, Eric, Calcan și Achim au anunțat conducerea că vor să plece de la Viitorul!

Cojocaru, Calcan, Achim și Eric le-au transmis conducătorilor că vor să își rezilieze contractele, iar doi dintre cei patru jucători deja și-au predat apartamentele în care stăteau cu chirie.

La fel de supărat de situația în care a ajuns la Viitorul este și Artean, iar fostul fotbalist al Timișoarei dorește să își lămurească și el în iarnă situația de la echipă. ProSport a mai aflat că fotbaliștii de la Viitorul Constanța au primit înainte de plecarea în vacanță salarile restante pe lunile octombrie și noiembrie, dar și primele restante încă din campionatul trecut.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]