Răzvan Burleanu i-a răspuns dur lui Mircea Sandu după ce a fost catalogat drept omul Serviciilor Secrete: „S-a mai spus că vin din Securitate…Se duce în zona de conspirație”

Răzvan Burleanu i-a răspuns dur lui Mircea Sandu după ce a fost catalogat drept omul Serviciilor Secrete:
  • Publicat:

Președintele FRF Răzvan Burleanu i-a dat replica lui Mircea Sandu, fostul conducător al Federației Române de Fotbal și cel care susținea că actualul lider de la Casa Fotbalului a fost instalat în funcție de către Serviciile Secrete.

„O minciună! Adică, ar trebui să zică numele generalilor SRI care ar fi fost la Euro 2016. Niciun general n-a fost invitat de către Federaţia Română de Fotbal. Iar că aş fi omul Serviciilor Secrete…Cred că am mai clarificat subiectul acesta. Adică, trebuie să luăm în considerare şi vârsta pe care o am. S-a mai spus că vin din Securitate, dar cred că eram la grădiniţă în 1989 (râde). Mircea Sandu intră în categoria oamenilor care, în încercarea de a găsi nişte explicaţii, se duc în această zonă de conspiraţie. Singura explicaţie pe care Mircea Sandu trebuie să o înţeleagă pentru că membrii federaţiei ne-au votat, atât în 2014, cât şi în 2018, e că n-au vrut să se mai întoarcă la regimul de dinainte! Şi asta ar trebui să-i dea lui de gândit. Orice se poate spune despre noi, dar niciodată nu o să fim prinşi cu acte de corupţie la nivel de federaţie. Iar asta pentru că integritatea pentru noi e un aspect foarte important”, a spus Răzvan Burleanu pentru „Weekend Adevărul“.

Ce spunea Mircea Sandu despre Răzvan Burleanu: „E omul Serviciilor! Au fost și generali de la SRI la EURO 2016”

„Relația mea cu FRF este zero! Burleanu e omul Serviciilor. Și sunt mai mulți. Îi mai vedeți pe la televizor când s-au deplasat. Au fost și generali de la SRI la Campionatul European din 2016, din Franța. Nu mai spun de politicieni. Și se laudă că luptă împotriva politicului. Dar prin poze e plin de politicieni. Dan Andronic a zis că oricine ar fi candidat sau ar candida cu Burleanu n-ar avea nicio șansă. Inclusiv eu! Pentru că în biroul lui Maior s-a făcut totul. A fost o chestie foarte frumoasă scrisă de Andronic. ‘M-am dus într-o vizită la Maior, beam un pahar de whisky și apare și Coldea. Și-a pus un vin și el și l-am întrebat cine o să fie președinte. Care-i treaba cu Popescu. Coldea a zis de Chivorchian. Și a intervenit Maior, ‘Nu vă băgați aici, că o să fie Burleanu!’. Deci…”, anunța recent Mircea Sandu, cel care a condus FRF din 1990 și până în 2014.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…