Gică Craioveanu a dat verdictul după El Clasico: „Real mi-a plăcut enorm. Barcelona? Mediocră!”. Cine a fost jucătorul meciului

Gică Craioveanu a dat verdictul după El Clasico: "Real mi-a plăcut enorm. Barcelona? Mediocră!". Cine a fost jucătorul meciului

Barcelona şi Real Madrid au remizat, 0-0, pe Camp Nou, într-un meci restanţă din La Liga, fiind primul rezultat de acest fel în El Clasico din 2002. Bale a înscris în minutul 70, dar golul a fost anulat cu VAR pentru ofsaid, madrilenii susținând că au fost privați de alte două penalty-uri, în prima repriză, fazele nefiind examinte cu sistemul VAR.

Gică Craioveanu, fost internațional și un fin cunoscător al fotbalului spaniol, evoluând de-a lungul timpului la echipe ca Real Sociedad, Villarreal sau Getafe a analizat El Clasico. ”Din Spania s-a văzut că Madrid a meritat victoria. Real Madrid mie mi-a plăcut enorm. Tot ce a făcut Zidane, cum a jucat echipa în prima repriză. În repriza a doua, s-au egalat puțin forțele, dar în rest Madrid a fost o echipă puternică. Isco pentru mine a fost cel mai bun jucător al meciului. Mie mi s-a părut Real Madrid o altă echipă. Mie mi s-a părut o echipă mediocră Barcelona. Real a avut doi jucători foarte importanți, și anume Valverde și Casemiro”, a spus Craioveanu, la Digi Sport.

Barcelona – Real Madrid în El Clasico

FC Barcelona: Marc-Andre ter Stegen – Nelson Semedo (Arturo Vidal ’55), Gerard Pique, Clement Lenglet, Jordi Alba – Sergi Roberto, Ivan Rakitici, Frenkie de Jong – Lionel Messi, Luis Suarez, Antoine Griezmann (Ansu Fati ’83). Antrenor Ernesto Valverde;

Real Madrid: Thibaut Courtois – Dani Carvajal, Raphael Varane, Sergio Ramos, Ferland Mendy – Fede Valverde (Luka Modrici ’80), Casemiro, Toni Kroos – Isco (Rodrygo ’80) – Karim Benzema, Gareth Bale. Antrenor Zinedine Zidane.

  • Ambele echipe sunt în fruntea clasamentului în La Liga, cu câte 36 de puncte, în timp ce FC Sevilla ocupă locul 3 (31 de puncte)

El Clasico a fost programat la data de 26 octombrie, dar a fost amânat din cauza violenţelor din Barcelona. Acum, în timpul El Clasico au existat proteste în afara stadionului Camp Nou.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]