Înotul românesc are spatele asigurat: Robert Glință, medalie de bronz la Europenele de la Glasgow

Înotul românesc are spatele asigurat: Robert Glință, medalie de bronz la Europenele de la Glasgow
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportivul român Robert Glință (23 de ani) a cucerit, vineri, medalia de bronz la Europenele în bazin de 25 de metri de la Glasgow (Marea Britanie), în proba de 100 metri spate. Înotătorul legitimat la CS Dinamo a parcurs cele patru lungimi de bazin în 50,30 secunde.

Robert Glință ține înotul românesc pe linia de plutire. În pofida unui an cu multe încercări, îndeosebi la nivelul colectivului tehnic, Glință a reușit să se prezinte la nivel înalt la startul competiției continentale. Prima probă pe care a abordat-o, din cele două pe care le vizează (va mai concura și la 50 m spate) i-a adus și prima medalie. Nu mai puțin de 63 de înotători s-au înscris la proba de 100 metri spate, concurența fiind tăioasă.

În seriile preliminare, Robert nu a mers senzațional, iar calificarea sa în semifinale a venit cu emoții. El și-a asigurat calificarea între primii 16 cu penultimul timp, 51,23, cu mult sub posibilitățile sale.

În semifinală, românul și-a arătat însă adevărata valoare: 50,13 secunde și calificare în finală cu al treilea timp. În cursa pentru medalii, desfășurată vineri seara, Glință a avut adversari de calibru, dar a reușit să blocheze cronometrul în 50,30, echivalent cu bronzul european. Aurul a fost câștigat de rusul Kliment Koleșnikov (49,09), iar argintul de germanul Christian Diener (49,94). În spatele său a venit italianul Sabbioni, dublu medaliat la JO 2016 (argint și bronz), multiplu campion european.

Robert Glință a cucerit medalia de bronz în această probă și în urmă cu doi ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…