Piţurcă, înlocuit la conferința de presă de Rică Neaga. Oltenii sunt optimiști înaintea deplasării pe terenul Astrei: ”Întâlnim cea mai în formă echipă, Astra, dar avem prima şansă”

Redactor:
Cosmin Staicu
Piţurcă, înlocuit la conferința de presă de Rică Neaga. Oltenii sunt optimiști înaintea deplasării pe terenul Astrei: ”Întâlnim cea mai în formă echipă, Astra, dar avem prima şansă”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Piţurcă a lipsit în premieră la o conferinţă de presă care prefaţează un meci de campionat, anunţând că este răguşit după meciul cu Sepsi, desfășurat sâmbăta trecută și pierdut de Craiova la Sfântu Gheorghe cu 1-0. Piţi a fost substituit de unul dintre secunzi, Adrian ”Rică” Neaga, care a vorbit despre partida Astra – Universitatea Craiova, programată duminică, de la ora 20:30, la Giurgiu.

„Ne aflăm în faţa unui meci important, întâlnim cea mai în formă echipă a campionatului, fiindcă nu cred că a mai avut cineva șapte victorii la rând şi trebuie să ne ridicăm şi noi la nivelul lor. Budescu şi Alibec sunt doi jucători cu experienţă, de echipă naţională, care pot face diferenţa, dar şi noi avem jucători buni.

Contează cum vom fi din punct de vedere fizic, fiindcă eu cred că Universitatea are prima şansă, cred că putem lua cele trei puncte. La titlu se vor bate mai multe echipe, printre care şi Astra şi Craiova, primul loc este o miză pentru toate cele șase echipe care vor fi în play-off.

N-am fost constanţi ca rezultate, dar ca joc am crescut de la un meci la altul. Ne-am propus să avem un joc bun, bazat pe posesie, uneori ne-a reuşit. A fost acea sincopă la Sepsi, dar numai ghinionul a făcut să plecăm fără niciun punct, dar jocul ne dă speranţe.

După pauza de iarnă, cu venirea unor jucători şi revenirea celor accidentaţi, vom fi mai puternici. Ne lipseşte Koljic, ne lipseşte şi Cosic. M-am bucurat că Moş Nicolae ne-a adus trei puncte în meciul cu Botoşaniul. Dar cel mai important cadou ar fi să câştigăm toate meciurile până la finalul anului.

Venim după un meci reuşit, din punctul nostru de vedere, mai ales prima repriză. Băieţii ne-au dezgheţat cu cele trei goluri. Lui Ivan i-am spus să se pregătească la fel, doar că trebuie să se concentreze în faţa porţii, fiindcă atunci când marchează este bine şi pentru moralul lui”, a declarat Rică Neaga.

Mihai Bălaşa: „Trebuie să legăm două victorii”

Stoperul Mihai Bălaşa consideră că jocul Craiovei este unul în creştere şi nu reflectă parcursul inconstant din ultima perioadă, şi speră ca în sfârşit echipa să lege două succese.

„Ne aşteaptă un meci greu cu Astra, în faţa unei echipe în formă, cu jucători valoroşi, dar nu ne împiedică să mergem acolo ca să luăm cele trei puncte. Nu este un meci edificator, este unul important, ca şi cele care urmează. Trebuie să demonstrăm că suntem mai buni ca ei şi să legăm două victorii la rând.

A intervenit o relaxare în repriza a doua a meciului cu Botoşani, am fost dominaţi şi nu trebuie să avem astfel de momente, dar e bine că am câştigat şi aşa, asta demonstrează că suntem uniţi şi suntem o echipă bună.

Nu putem să atacăm 90 de minute, oricare echipă are momente care joacă foarte bine, dar şi adversarul atacă apoi. Din punctul meu de vedere jocul este în creştere continuă, dar rezultatele nu au fost toate favorabile. Şi la Sepsi dacă era 3-0 la pauză nu mai zicea nimeni nimic. Am avut ghinion, am ratat şi au dat un gol dintr-un şut pe poartă”, a spus Mihai Bălaşa.

Oltenii au trăit emoţiile victoriei cu Ungaria

Lotul Universităţii Craiova şi stafful tehnic au urmărit ultimele minute ale meciului România – Ungaria de la Mondialul de handbal din Japonia, după ce s-a încheiat antrenamentul de refacere, trăind intens şi bucurându-se de victoria tricolorelor.

„Mă bucur foarte mult, sunt un susţinător al echipei de handbal, m-am trezit de dimineaţă acum câteva zile să văd şi meciul cu Muntenegru. Sper să ajungă cât mai sus, orice român îşi doreşte să fim campioni mondiali”, a spus Mihai Bălaşa.

„N-am apucat să văd decât ultimele cinci minute cu nea Piţi şi ne-am bucurat pentru fete, merită felicitate”, a adăugat Adrian Neaga.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…