Gheorghe Hagi acuză un complot împotriva Viitorului. „Programul meciurilor este făcut cu rea intenție”

Gheorghe Hagi acuză un complot împotriva Viitorului. „Programul meciurilor este făcut cu rea intenție”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Hagi face scandal înaintea partidei cu Astra Giurgiu. Este convins că Viitorul Constanța este dezavantajată de cei care fac programul în Liga 1.

Gheorghe Hagi are nevoie de o victorie în meciul cu Astra Giurgiu ca să ajungă pe locul doi, dar este nemulțumit de programul partidelor. Viitorul a jucat pe 2 decembrie la Botoșani, pe un teren plin cu zăpadă, în timp ce Astra Giurgiu a înfruntat Gaz Metan Mediaș pe 29 noiembrie, pe teren propriu.

„Cei care au programat în așa hal au rea intenție. Nu se poate ca o echipă să aibă șase zile libere și cealaltă trei zile… de fapt două, că în a treia joacă. Și am avut și cea mai lungă deplasare din România: am mers cu avionul, cu autocarul… Astra a stat șase zile, noi am avut doar două… plus drumul. Astra a jucat acasă, noi am jucat în deplasare. Drumul a fost tare lung și avem doar două zile de odihnă și a treia zi jucăm”, a tunat „Regele”.

Și Dan Petrescu este nemulțumit de program și este tare supărat că nu a reușit să amâne meciul cu FC Botoșani.

Gheorghe Hagi a lucrat cu Alibec și l-a vrut la Viitorul pe Budescu

Hagi este convins că Astra are un mare avantaj pentru că are jucători odihniți. Un alt plus sunt fotbaliștii din atac pe care Hagi îi cunoaște foarte bine. Cu Denis Alibec a lucrat, iar pe Constantin Budescu l-a dorit la Viitorul „pentru că este un decar adevărat”.

Alibec are șapte goluri în Liga 1, iar Budescu șase. Cei doi jucători au avut un rol important în ascensiunea Astrei și în seria de șase victorii consecutive în campionat.

„Avem meci acasă și sunt trei puncte important în joc. Sperăm să câștigăm! Înfruntăm un adversar care este în formă, cu jucători în formă, de mare calitate. Sperăm să fiu mai inteligenți și mai iuți ca ei și să luăm toate punctele”, a spus Hagi într-o conferință de presă.

Înaintea acestei etape, Astra Giurgiu se află pe locul 2 cu 34 de puncte, iar Viitorul ocupă locul 3 cu 32 de puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…