Un fotbalist care a trecut pe la Academia lui Hagi face senzație în prima ligă franceză. A costat 12 milioane de euro și driblează „enervant de bine”

Un fotbalist care a trecut pe la Academia lui Hagi face senzație în prima ligă franceză. A costat 12 milioane de euro și driblează „enervant de bine”
  • Publicat:

Un fotbalist care a trecut pe la Academia Gheorghe Hagi i-a cucerit pe fanii lui Marseille, în ultima etapă. Nemanja Radonjic a dat un gol senzațional în meciul câștigat la Toulouse cu 2-0. Fotbalistul sârb a celebrat reușita într-un mod inedit.

Nemanja Radonjic este considerat de fani „noua perlă” de la Marseille, într-o echipă cu „nume grele” precum Dimitri Payet, adus cu 30 de milioane de euro de la West Ham United, Florian Thauvin și Kevin Strootman.

Aflat în această companie selectă, lui Radonjic i-a fost tare greu să prindă un loc de titular, dar când a intrat pe teren a încercat să-și pună amprenta asupra jocului echipei sale. Așa s-a întâmplat și la partida cu Toulouse. A intrat în repriza a doua, a recuperat mingea în jumătate adversă, și-a amețit un adversar trecând, cu o fentă elegantă, balonul de pe dreptul pe stângul și a șutat năpraznic.

Jurnaliștii francezi l-au lăudat, în sfârșit. „Driblează enervant de bine, are explozie și trage excelent la poartă”, au scris cei de la ledauphine.com care au amintit că sârbul are o responsabilitate uriașă jucând cu 7 pe tricou. Acest număr a fost purtat, de-a lungul istoriei lui Marseille, de nume mari din fotbalul francez: Claude Makelele, Robert Pires și Frank Ribery.

Și antrenorul Andre Villas-Boas este mulțumit de sârbul adus de la Steaua Roșie Belgrad cu 12 milioane de euro. „Este un gol important care o să-i dea încredere. El este o armă importantă pentru noi”, a spus tehnicianul echipei aflate pe locul doi în Hexagon.

Celebrează golurile ca un star din NBA

Nemanja Radonjic se află la Marseille de 16 luni. A jucat doar de 12 ori titular. Când înscrie face un gest inedit. Mimează că pune condiment într-o farfurie și apoi amestecă, ajutat de o lingură imaginară, ca și cum ar găti o mâncare foarte gustoasă. Un semn că aduce calitate când intră pe teren. La fel reacționează, după o reușită spectaculoasă și James Harden, simpaticul star de la Houston Rockets.

Nemanja Radonjic, școlit la Academia Gheorghe Hagi

Nemanja Radonjic a jucat și în România. Avea puțin peste 16 ani când a semnat cu echipa din Constanța, în anul 2013. S-a pregătit sub comanda lui Gheorghe Hagi iar acest amănunt a fost remarcat și subliniat de jurnaliștii francezi. A stat în România doar câteva luni, iar după aceea a apărut la clubul AS Roma.

„Jucatorul Nemanja Radonjic a fost legitimat de clubul nostru după ce fusese remarcat la una din edițiile turneului « Cupa Stelelor Estului», organizat la Constanta. Dupa o scurtă perioadă de timp de la legitimare, jucatorul a decis să plece de la club și, în ciuda eforturilor depuse de noi, a refuzat să se mai întoarcă în România”, au explicat oficialii Viitorului în 2016.

Interesant este că Radonjic nu a primit de la AS Roma șansa  de a debuta în Serie A. Italienii l-au lăsat să se transfere, fără prea mari regrete,în 2017. Au cerut pe el doar 300.000 de euro, dar cu bonusuri suma a ajuns la 3 milioane.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal.
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro dacă îmi găsiți un ospătar"
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic: O nenorocire foarte mare
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic: O nenorocire foarte mare
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”