Viorel Moldovan, pus la pământ de înfrângerea cu CFR. „Sunt cătrănit, sunt distrus!”. De ce a refuzat să vorbească despre națională

Viorel Moldovan, pus la pământ de înfrângerea cu CFR. „Sunt cătrănit, sunt distrus!”. De ce a refuzat să vorbească despre națională
  • Publicat:

Înfrângerea cu 0-4 de la Cluj i-a stricat total starea de spirit lui Viorel Moldovan. Antrenorul celor de la Chindia spune că greșelile individuale au făcut diferența în deplasarea din Gruia și a fost atât de supărat la finalul partidei cu CFR încât nu a mai vrut nici măcar să discute despre echipa națională.

„Știam că vom avea un meci foarte dificil, dar când începi cu un handicap de 1-0, lucrurile se dau peste cap. Am reacționat destul de bine, am avut câteva situații – puține, într-adevăr -, dar am văzut aceeași superficialitate, naivitate și aceleași greșeli copilărești.

Când oferi astfel de cadouri – mă refer la golul 2, la golul 3 – când ajungi ca fundașul stânga să îți marcheze, e o problemă. Am strâns prea mult acolo. Când oferi astfel de cadouri împotriva unei echipe precum CFR, cazi. Am reacționat, am controlat jocul, dar CFR te lasă când ești în avantaj. Se retrage deliberat pentru a obține spațiu. Trebuie să ne regrupăm ca să câștigăm meciurile care sunt importante pentru noi. Îl felicit pe Dan Petrescu, îi urez succes împotriva celor de la Lazio și cam atât”, a spus Moldovan la finalul partidei

Viorel Moldovan: „Sunt distrus, sunt cătrănit”

Nominalizat pe listele care au nominalizat posibilul viitor selecționer al echipei naționale, Moldovan a fost reținut și a refuzat să mai comenteze această ipoteză. Antrenorul Chindiei a explicat că în urma unui eșec precum cel împotriva CFR-ului refuză să facă prea multe comentarii.

Nu aș vrea să comentez despre echipa națională, pentru că în momentul de față sunt distrus, sunt cătrănit. Nu pot comenta eu despre adversara de la baraj. Poate mâine sau poimâine mă voi mai liniști. După astfel de meciuri încerc să îmi păstrez calmul, să nu reacționez și să am reacții la cald”, a spus Moldovan la finalul partidei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×