„I se face o nedreptate!”. Anghel Iordănescu îl apără pe Contra, dar îi explică unde a greșit. „E o veche regulă din fotbal pe care am învățat-o de la Ștefan Kovacs”

„I se face o nedreptate!”. Anghel Iordănescu îl apără pe Contra, dar îi explică unde a greșit. „E o veche regulă din fotbal pe care am învățat-o de la Ștefan Kovacs”

Anghel Iordănescu a dat din nou dovadă de diplomație și i-a luat apărarea lui Cosmin Contra într-un moment în care viitorul fost  selecționer este atacat din toate părțile. Chiar și așa, „Generalul” îi impută neconvocarea lui Cristian Săpunaru la ultimele două convocări, eroare decisivă în opinia sa.

Dezastrul de pe Wanda Metropolitano a desăvârșit opera lui Cosmin Contra la echipa națională, prestația României fiind cea mai slabă de când „Guriță” a fost numit selecționer. Într-un moment în care doar apropiații îi mai iau apărarea actualului antrenor principal al naționalei, Anghel Iordănescu susține că nu toate criticile ar trebui să fie îndreptate spre actualul selecționer și spune că și Comisia Tehnică este responsabilă pentru actuala situație.

Nu trebuie să punem totul în cârca lui Contra. Și-a dorit să califice echipa, a făcut și greșeli, dar nu e singurul vinovat. I se face o nedreptate, mai ales prin ce s-a petrecut în ultima perioadă, când a fost înjurat, blamat.

Într-adevăr, unii care l-au criticat aveau această competență. Dar sunt și mulți care cred că dacă ai fost un simplu purtător de ghete poți să spui ce îți trece prin cap. Alături de Contra vina o are și FRF prin Comisia Tehnică, prin membrii Comitetului Executiv, care au mers în toate deplasările. Comisia Tehnică trebuia să-l cheme periodic la raport și, dacă observa că în jocul echipei apar probleme, să-l sfătuiască”, a declarat Iordănescu senior la Radio Național FM.

„Nea Puiu” crede în antrenorul Contra și avertizează FRF

Din postura sa de fost selecționer ce a antrenat naționala la patru turnee finale – CM 1994 și 1998, și Euro 2000 și 2016 – Iordănescu susține că printre lucrurile care i se pot reproșa lui Contra se numără neselecționarea lui Cristi Săpunaru.

De exemplu, o veche regulă din fotbal pe care eu am învățat-o de la Ștefan Kovacs spune că nu poți juca cu ambii fundași centrali tineri. Obligatoriu e ca măcar unul să aibă experiență. La ultimul meu mandat, m-am rugat realmente de Săpunaru să vină la națională și noi renunțăm acum așa de ușor la el!

Pe viitor, eu garantez despre Contra că va deveni un antrenor de club foarte bun. Avem însă calitate și jucători să ne calificăm. Doar că voi, cei din Federație, trebuie să fiți inspirați și să alegeți selecționerul cel mai bun pentru acțiunea din martie”, a explicat fostul selecționer al României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania