„Bine ați venit la Academia Boris Becker!”. Planul fabulos al legendei din tenis

Tenis
"Bine ați venit la Academia Boris Becker!". Planul fabulos al legendei din tenis

Fostul tenismen Boris Becker îşi va înfiinţa o academie de tenis în oraşul Hochheim din Germania. Potrivit EN24, ”Academia Internaţională de Tenis Boris Becker” îşi va deschide porţile în primăvara anului 2021.

Academia se va întinde pe o suprafaţă de 48.000 de metri pătraţi şi va dispune de terenuri de tenis dotate cu tribune, apartamente în care studenţiii se pot caza, un hotel, o şcoală privată, un restaurant, un centru spa, un magazin cu echipament sportiv şi un muzeu dedicat lui Boris Becker. De asemenea, centrul va cuprinde 21 de arene acoperite.

Potrivit aceleiaşi surse, investiţia a fost de aproximativ 20 de milioane de euro.

Aceasta nu va fi singura instituţie de tenis care îi poartă numele. În oraşul chinezesc Shenzen, mai există un centru de tenis care îi poartă numele lui Becker. Germanul a comentat acest lucru spunând: ”Academia din Hochheim va fi complet diferită. În centrul de la Shenzhen doar mi-am vândut numele. Nu m-am implicat deloc”.

Recent, Boris Becker s-a aflat la Bucureşti unde a participat, în calitate de invitat de onoare, la un concurs foarte important de şah, Superbet Chess.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]