Câți bani a strâns până acum asociația reprezentată de Cornel Dinu! ADPD vrea să cumpere 92 la sută din acțiunile lui Negoiță la Dinamo. Lucescu e așteptat lângă echipă

Câți bani a strâns până acum asociația reprezentată de Cornel Dinu! ADPD vrea să cumpere 92 la sută din acțiunile lui Negoiță la Dinamo. Lucescu e așteptat lângă echipă
  • Publicat:

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo, care îl are pe Cornel Dinu printre membrii fondatori, a anunțat că negociază cu Ionuț Negoiță achiziționarea unui pachet de 92 la sută din acțiunile deținute acum la club de către omul de afaceri.

„Suntem vreo 7-8 care am venit aici şi care nu vrem decât binele lui Dinamo. Această societate nu va conduce Dinamo.

Chiar acum o oră, înainte să vin aici, am vorbit cu prietenul meu Mircea Lucescu şi mi-a spus: ‘Cornele, sunt alături de voi, daţi-i drumul la treabă’.

Este oricând binevenit alături de Dinamo prin competenţa lui fotbalistică incontestabilă. Contez şi rog, cum mă rog în fiecare seară la Dumnezeu de mic, dar accept şi rugăciunea celorlalţi care mai sunt gâdilaţi de codiţele lui Satana, cum mai se întâmplă prin Pipera, dar e tot credincios de-al nostru şi trebuie să-l respctăm, mă rog ca să se înţeleagă că primul pas trebuie făcut de suporteri, să devină, printr-o cotizaţie minimă, alături de echipă. Nea Ion (n.r. Ion Țiriac) mi-a spus: «Domnule Ministru, acum nu mă interesează! Te îmbrăţişez!»”, a spus Cornel Dinu.

Câți bani a strâns până acum asociația reprezentată de Cornel Dinu! ADPD vrea să cumpere 92 la sută din acțiunile lui Negoiță la Dinamo

Actorul Răzvan Oprea, un alt membru fondator al ADPD, a anunțat că pentru a fi membru al asociaţiei trebuie achitată o cotizaţie de 400 de lei pe an. El a precizat că banii din donaţii, sponsorizări şi cotizaţii, vor ajunge în fiecare an în bugetul clubului. La ora 18:00, când a avut loc ultima actualizare pe siteul adpd.ro, se arată că au cotizat 59 de persoane, soldul fiind de 23.300 de lei și 2735 lei din donații, un total de 26.035 lei.

“Dacă vom reuşi să luăm pachetul majoritar de acţiuni, şi am avut foarte multe discuţii cu companii foarte mari în ultimii doi ani, putem să cedăm o parte din acţiuni unor societăţi care au interesul să îşi promoveze afacerea dar şi să câştige oarece bani. Am ales ca model Bayern Munchen, unde 75 la sută din acţiunile clubului sunt deţinute de aceşti socios. Negocierile sunt extrem de avansate. Dacă oamenii vor marşa la acest proiect este iminentă semnarea unui contract cu domnul Negoiţă. Pachetul pe care îl vizăm este de 92 la sută”, a spus Răzvan Oprea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep e fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep e fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…