Lovitură de teatru în Bistrița! Vâlcea a cedat în Liga Națională, iar lupta pentru titlu a fost relansată

Redactor:
Marius Hutu
Lovitură de teatru în Bistrița! Vâlcea a cedat în Liga Națională, iar lupta pentru titlu a fost relansată
  • Publicat:
  • Actualizat:

SCM Rm. Vâlcea a fost învinsă cu 24-19 de Gloria Bistrița, într-un meci restanță din etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Echipa lui Florentin Pera a suferit primul eșec al sezonului, iar bătălia pentru titlu a fost relansată. Rezultatul ajută CSM București, care poate reduce la trei puncte handicapul față de Vâlcea, dacă va câștiga la Corona Brașov.

Programul solicitant din această perioadă, cu meciuri în Liga Campionilor și Liga Națională, i-a pus „capac” echipei campioane la Bistrița, care obținuse opt victorii în cele opt jocuri din întrecerea internă, inclusiv un 20-19 cu CSM București.

Vâlcea a întâlnit marți după-amiază o echipă foarte motivată a Gloriei Bistrița, în creștere de formă sportivă, iar adversara nu a „iertat-o”. Echipa lui Florentin Pera a fost la conducere în primele 15 minute, când a și reușit să se desprindă la 8-5, dar din acel momentul „filmul” s-a rupt. SCM a început să resimtă oboseala, nici nu s-a mai putut baza pe Samara da Silva, jucătoarea numărul 1 a echipei în ultima perioadă, iar Gloria a revenit până la pauză și chiar a preluat conducerea, 12-11.

Rezultatul nu a fost un simplu foc de paie, pentru că Bistrița a continuat să urce, iar Vâlcea a fost în cădere liberă. Două jucătoare au strălucit în partea secundă, Valentina Ardean-Elisei care a făcut un joc admirabil ca inter stânga la cei 37 de ani, și portarul Zoqbi de Paula. Sportiva venită de la Buducnost a arătat ca un adevărat portar de Final Four în tabăra gazdelor, iar prin paradele ei a reușit să stoarcă și ultimul strop din energie al campioanei. De la 18-16 în minutul 46, echipa lui Horațiu Pașca s-a desprins la 23-16 în minutul 55. Vâlcea a marcat următorul gol abia în minutul 59, în condițiile în care a avut și patru minute de superioritate.

Vâlcea a fost făcută KO la Bistrița, iar pentru echipa lui Florentin Pera vin în continuare trei meciuri dificile, două în Liga Campionilor. Noroc că jocul cu Gloria Buzău din deplasare a fost amânat pentru începutul anului viitor. Oricum, titlul a fost deja relansat!

Clasamentul la vârf arată astfel: 1. Vâlcea – 24p (9j), 2. Corona – 22p (9j), 3. Gloria Buzău – 21p (9j), 4. CSM București – 18p (8j), 5. Gloria – 15p (10j), 6. Minaur – 17p (9j).

Miercuri, de la ora 18:30, se dispută partida Corona Brașov – CSM București, în direct pe TVR1.

Gloria Bistrița – SCM Rm. Vâlcea 24-19 (12-11)

Ardean 6, Pristaviță 5, Costa 3, Vasileuskaya 2, Tetean 2, Rațiu 2, Bloj 2, Dincă 1, Ilyina 1 / Gonzalez 6, Elghaoui 4, Norgaard 3, Glibko 3, Liscevic 1, Fernandez 1, Lopez 1

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă. Copila avea urme de violenţă…
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Putin cutremură planeta. Anunț ISTORIC la Moscova: Să fie conștienți cu ce se joacă
Putin cutremură planeta. Anunț ISTORIC la Moscova: Să fie conștienți cu ce se joacă
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×