Florentin Pera a fost transportat de urgență la spital! Starea medicală a antrenorului de la Vâlcea

Redactor:
Marius Hutu
Florentin Pera a fost transportat de urgență la spital! Starea medicală a antrenorului de la Vâlcea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentin Pera, antrenorul echipei SCM Rm. Vâlcea, a fost transportat azi la spital, după ce s-a simțit rău în cursul nopții trecute și dimineață. Tehnicianul este în afara oricărui pericol, după cum ne-au precizat oficialii clubului.

„Nu s-a simțit bine, a fost transportat la spital. În primă fază ne-am temut să nu fie vorba despre un infarct, dar din fericire nu a fost cazul. El are probleme probabil din cauza stresului, se consumă foarte mult în această perioadă, stă foarte mult noaptea și își pregătește toate datele pentru fete, inclusiv cu filmulețe”, ne-a relatat Florin Verigeanu, președintele echipei SCM Rm. Vâlcea.

Florentin Pera a ajuns pentru a doua oară la spital în ultimele două săptămâni. Înaintea deplasării la Brest în Franța, tehnicianul a mărturisit la data respectivă că a acuzat dureri abdominale, atât el, cât și familia.

„Cu inima nu are nicio problemă. În schimb, sunt anumite probleme cu splina, care este mărită”, ne-a mai dezvăluit oficialul vâlcean, care a fost alături de antrenor în ultimele ore: „M-am dus la el în salon, am stat împreună toată după-amiaza, am vorbit, am glumit. El s-a speriat în schimb, după ce a avut niște dureri toracice și i s-a făcut rău. Dar EKG-ul a fost OK, nu au fost modificări nici la enzime”

Pera va fi externat marți din spital, dar n-ar fi exclus să plece apoi la Cluj, pentru a efectua niște investigații suplimentare la splină. Florin Verigeanu a susținut pentru ProSport că antrenorul va fi pe bancă la partida de vineri cu Buducnost Podgorica în Liga Campionilor: „Sunt convins că vineri va fi alături de echipă”.

Antrenamentul de luni după-amiază au fost condus de antrenoarele Mia Rădoi și Ilidiko Barbu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…