Cum arată echipamentul Simonei Halep la Turneul Campioanelor 2019 | FOTO: surpriza avută de fanii campioanei de la Wimbledon

Tenis
Cum arată echipamentul Simonei Halep la Turneul Campioanelor 2019 | FOTO: surpriza avută de fanii campioanei de la Wimbledon

Simona Halep debutează luni la ediția 2019 a Turneului Campioanelor, cu derby-ul împotriva Biancăi Andreescu, din Canada. Constănțeanca și-a etalat echipamentul de joc pregătit de Nike pentru întrecerea de final de an 2019. Fanii au avut parte de o surpriză nu tocmai plăcută. Românca a apărut pe teren purtând exact același echipament pe care îl afișase în urmă cu doar câteva minute Elina Svitolina.

Simona Halep participă pentru a cincea oară în carieră la WTA FInals. Cel mai bun rezultat al său la Turneul Campioanelor este finala jucată la debut, în 2014.

Simona Halep a fost inclusă în topul celor mai mari lovituri de imagine date de Nike în lumea sportului. După ce la Australian Open 2018 românca a jucat finala într-un echipament fără logo, cumpărat online de la o fabrică din China, Halep a semnat cu producătorul american în luna februarie. În doar trei luni, românca a ajuns să își treacă numele pe lista jucătoarelor cu titluri de Mare Șlem în palmares. În perioada mai 2014 – decembrie 2017, Simona Halep a fost sub contract cu Adidas, după o colaborare anterioară cu Lacoste.

Una dintre dezamăgirile fanilor români de-a lungul anilor a fost însă aceea că Halep nu a avut o linie personalizată de echipament sportiv, ea purtând în schimb modelele puse la dispoziție pentru toate jucătoarele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]