Adi Popa se revoltă împotriva lui Vintilă: „E foarte frustrant să ştiu că sunt al cincilea, al şaselea, al şaptelea sau al nu ştiu câtelea pe postul meu”

Adi Popa se revoltă împotriva lui Vintilă:
  • Publicat:

FCSB a învins, la Ploieşti, 2-1, Chindia Târgovişte, în etapa 13, ultima a turului sezonului regular al Ligii 1. Golurile au fost marcate de Daniel Florea ’13, respectiv Leca ‘30 (autogol) şi Gnohere ’57. Adi Popa a fost din nou rezervă, intrând în minutul 46 în locul lui Moruţan

Dennis Man e indisponibil, dar antrenorul Bogdan Argeș Vintilă l-a preferat pe Moruțan, care era în urmă cu pregătirea fizică după o accidentare suportată la echipa națională, în locul lui Adi Popa.

„Nu e o situaţie prea plăcută, este foarte frustrant să ştiu că sunt al cincilea, al şaselea, al şaptelea sau al nu ştiu câtelea pe postul meu, dar nu rămâne decât să mă pregătesc, să-mi văd de treabă, să intru bine şi să ajut echipa cum pot eu.

Vă daţi seama că e foarte greu să te motivezi când ştii că te-ai antrenat bine şi să lustruieşti banca etapă de etapă, dat asta e situaţia, mă adaptez, încerc să rămân acelaşi, să mă pregătesc cât mai bine, să mă feresc de accidentări şi să dau un randament cât mai bun pentru mine în primul rând, şi dacă voi face bine, ci siguranţă voi ajuta şi echipa, ca şi astăzi.

Adi Popa, rezervă la FCSB

 

Cum să-mi convină postura asta? Dar îmi asum, e decizia ea, îmi asum decizia luată. Nu m-am așteptat la asta, dar nu am ce să mai fac acum. Până la vară trebuie să rămân serios, să mă feresc de accidentări şi, cât intru pe teren, 5-10-15 minute, să o fac cât mai bine, să arăt că sunt un jucător bun şi să demonstrez că, atunci când sunt ţinut pe bancă, e nemeritat. Atât îmi rămâne de făcut”, a spus Adi Popa la finalul meciului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…