Florentin Pera după Buducnost – Vâlcea: „Din punctul meu de vedere a fost un joc foarte echilibrat, apărările au fost la înălțime”

Redactor:
Marius Hutu
Florentin Pera după Buducnost – Vâlcea: „Din punctul meu de vedere a fost un joc foarte echilibrat, apărările au fost la înălțime”
  • Publicat:

SCM Rm. Vâlcea a pierdut cu 23-19 partida disputată în deplasare cu Buducnost Podgorica, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Campionilor, Grupa C. Antrenorul Florentin Pera a apreciat că un plus de eficiență a echipei sale în atac ar fi adus șanse mai bune în acest joc. Revanșa va avea loc peste două săptămâni la Vâlcea.

Din punctul meu de vedere a fost un joc foarte echilibrat, apărările au fost la înălțime. Buducnost a jucat foarte bine în special faza de apărare. Dacă eram mai atenți și mai eficienți la anumite situații de unu la unu cu portarul, probabil că aveam mult mai multe șanse în acest meci”, a declarat Florentin Pera.

„Am făcut anumite greșeli în apărare pe care trebuie să le remediem pentru următorul meci, iar în atac trebuie să avem mai multă cursivitate și mai multă concentrare la finalizare”, Florentin Pera

Antrenorul campioanei României a ținut să felicite însă Buducnost, susținând că formația muntenegreană poate ajuge departe în acest sezon: „Au jucat cu foarte multă ambiție și sunt convins că în acest an va avea un cuvânt greu de spus în Liga Campionilor”.

Cu 13 goluri, Jovanka Radicevic a fost principala marcatoare a jocului.

În vară, Buducnost a învins Vâlcea în două jocuri amicale cu 33-27 și 28-19. După acest joc, clasamentul în Grupa C arată astfel: Brest – 6p, Buducnost – 4p, Vâlcea – 2p, Bietigheim – 0p.

Vâlcea mai are două jocuri acasă, cu Buducnost și Brest și unul în deplasare la Bietigheim. Primele trei formații se califică în Main Round.

Sursa foto: ŽRK Budućnost

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…