Mihai Roman a reuşit o triplă, Luis Niţu – o dublă, iar Briceag a deschis scorul. Trimişii lui Piţi la ”satelit” au făcut set cu Pucioasa

Redactor:
Cosmin Staicu
Mihai Roman a reuşit o triplă, Luis Niţu - o dublă, iar Briceag a deschis scorul. Trimişii lui Piţi la ”satelit” au făcut set cu Pucioasa
  • Publicat:

Ca o plimbare prin Parcul Romanescu, unde se află arena „Extensiv”, se anunţa meciul cu Pucioasa pentru satelitul Universităţii Craiova şi aşa avea să fie. Dar nu numai prin prisma locului ocupat de oaspeţi, penultimul, ci şi pentru că o contribuţie esenţială în obţinerea unei victorii facile au avut jucătorii trimişi la echipa a doua de Victor Piţurcă. Roman, Briceag şi Luis Niţu nu s-au urcat în aeronava care a dus „leii” la Cluj, dar şi-au făcut bine treaba sub comanda lui Adi Iencsi.

Briceag a deschis scorul, după un contraatac purtat de unul singur din propriul 16 şi până în careul advers, unde a finalizat cu succes. Mihai Roman, care nu a reuşit să-i intre în graţii lui Victor Piţurcă, n-a avut probleme în a se impune în faţa fundaşilor dâmboviţeni, el reuşind o triplă înainte de a fi înlocuit, la jumătatea reprizei secunde.

Luis Niţu, juniorul debutat de Piţi în Liga 1, unde are deja două goluri, a reuşit tot atâtea şi în meciul cu Pucioasa şi a mai ratat câteva şanse importante. Dar cea mai frumoasă reuşită a zilei avea să le aparţină oaspeţilor, pe final, Narcis Marina prinzând un şut superb de la peste 20 de metri, care s-a oprit în vinclul veteranului Marinescu.

Satelitul Universităţii este în postura primei echipe, adică la un punct de lider, dar puştii olteni încă nu au jucat cu primele trei clasate.

„E o victorie categorică, dar m-au şi nemulţumit unele lucruri, în startul jocului şi faptul că am primit gol. Sigur, jucătorii de la prima echipă, care sunt foarte valoroşi, ne-au ajutat mult. Obiectivul nostru rămâne formarea jucătorilor tineri, promovarea lor la prima echipă”, a spus la final Adrian Iencsi.

Universitatea Craiova 2 – FC Pucioasa 6-1
Marius Briceag 12′, Mihai Roman 30′, 53′, 63′, Luis Niţu 32′, 42′ / Narcis Marina 88′

Andrei Marinescu – Florin Borţa, Raul Hreniuc, Cosmin Piciu, Marius Briceag – Alin Ţegle, Ionuţ Popescu, Marian Danciu – Luis Niţu, Mihai Roman, Octavian Popescu
Au intrat: C. Dobre, Trancă, Olteanu, Niţuică
Antrenor: Adrian Iencsi

Stanciu – Grigorescu, Marina, Georgescu, Parghel – Neacşu, Grigore, Marmandiu, Nisipeanu – Ţilică, Iamandache
Au intrat: Ilie, V. Roman, Diţă
Antrenor: Romulus Ciobanu

Arbitru: Bogdan Neculcea. Asistenţi: George Turcu, Roxana Ivanov (toţi din Bucureşti).

Cu 18 puncte, Universitatea Craiova 2 e pe locul 4, la egalitate cu CSM Slatina şi Progresul Spartac, pe care nu le depăşeşte la golaveraj, şi la un punct în spatele noului lider Flacăra Moreni. FC Pucioasa e penultima, pe 15, cu 5 puncte după nouă etape.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…