Războiul uitat dintre Pițurcă și Dan Petrescu! Dușmani în urmă cu 20 de ani, cei doi se vor lupta pentru a doua oară în cariera lor de antrenori. Cum au ajuns în tabere rivale

Războiul uitat dintre Pițurcă și Dan Petrescu! Dușmani în urmă cu 20 de ani, cei doi se vor lupta pentru a doua oară în cariera lor de antrenori. Cum au ajuns în tabere rivale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă, 63 de ani, și Dan Petrescu, 51 de ani, au fost colegi la Steaua înainte de 1990, iar ulterior actualul antrenor al lui CFR Cluj i-a fost fost elev fostului selecționer la echipa națională a României.

Ce puțină lume își mai amintește este că între cei doi tehnicieni care se vor duela duminică seară, de la ora 20:30, s-a petrecut o ruptură totală în urmă cu 20 de ani, ceartă ale cărei ecouri s-au resimțit pentru mulți ani.

Derby-ul etapei a 13-a, CFR Cluj – CS Universitatea Craiova, îi pune față în față abia pentru a doua oară în carierele de antrenori pe Dan Petrescu și Victor Pițurcă. Prima întâlnire s-a petrecut în primăvara lui 2004, la un Steaua – Rapid 3-3 disputat în Ghencea. Partida s-a petrecut într-o perioadă în care cei doi nu-și vorbeau de aproape cinci ani din cauza unor întâmplări pe care ProSport le-a pus cap la cap în continuare.

Revenirea lui Hagi l-a aruncat pe Petrescu în tabăra rivală lui Piți

Dar de unde a plecat scandalul dintre cei doi? În 1999, Victor Pițurcă era selecționerul României, iar naționala noastră se afla înaintea unui meci foarte important pentru calificarea la Campionatul European din 2000. Tricolorii urmau să întâlnească Ungaria, iar Gică Hagi era la acea oră retras de la echipa națională, decizie luată la finalul Campionatul Mondial din 1998. În acest context, Adrian Păunescu a pus la cale o veritabilă campanie de convingere întinsă pe o durată de peste șase ore la o emisiune televizată și l-a convins pe Hagi să revină la echipa națională. România a învins Ungaria, în Ghencea, cu scorul de 2-0, goluri Adi Ilie și Dorinel Munteanu, Hagi a jucat magistral o repriză, dar s-a accidentat la umăr și a fost înlocuit.

Ulterior, la finalul campaniei de calificare, România a reușit să obțină biletele pentru Campionatul European, dar la turneul final tricolorii nu au mai fost conduși de Victor Pițurcă. Totul a pornit de la o decizie luată de fostul selecționer, care nu a fost de acord ca Gică Hagi să primească primă întreagă pentru calificare. Motivul invocat, faptul că „Regele” nu jucase în toate meciurile din preliminariile respective i-a scandalizat pe Dan Petrescu și Gică Popescu, cei doi sărind în autorul fostului căpitan al primei reprezentative. Așa s-a ajuns la un conflict între Pițurcă și „greii” din vestiar, iar Mircea Sandu a decis să meargă pe mâna lui Petrescu, Hagi și Popescu, astfel că actualul antrenor al Craiovei a fost înlocuit în pragul Euro 2000 cu Emeric Ienei. Personaj ranchiunos, Victor Pițurcă nu a digerat deloc bine această decizie și a fost convins că cei trei mai fotbaliști ai naționalei au contribuit decisiv la demiterea sa.

Pițurcă l-a acuzat în direct: „Sandu m-a dat afară din cauza lor”

La ani buni după acest episod, Victor Pițurcă a vorbit la B1 TV despre demiterea sa de la echipa națională în 1999 și a dezvăluit care a fost principalul motiv al înlocuirii sale cu Ienei.

„Când am fost demis în ’99, i-am spus lui Mircea Sandu că face o mare greşeală, care va avea repercusiuni. Hagi s-a supărat atunci pentru o declaraţie de-a mea, l-a atras lîngă pe Gică Popescu și Dan Petrescu, iar Mircea Sandu a zis să mergem la Istanbul, la Hagi. «Ce să merg, să-mi cer scuze lui Hagi? Nu!», i-am spus lui Sandu atunci.

Ce afirmasem eu despre Hagi? «Unii jucători sunt nemulţumiţi că tu iei atîţia bani, deşi ai evoluat puţin». L-a deranjat, iar Mircea Sandu a făcut marea greşeală să intre in jocul lor. E o pată in cariera lui Hagi, dar nu pe el îl consider principalul vinovat, ci pe Mircea Sandu”, a fost explicația pe care Piţurcă a oferit-o în 2007.

Petrescu i-a cerut banderola prin intermediul lui Becali, Piți l-a refuzat

Un alt episod care a contribuit la ruptura produsă în relația Pițurcă – Petrescu s-a petrecut chiar înaintea primului meci pe care antrenorul Craiovei l-a pregătit ca selecționer al primei reprezentantive a României.

Într-un interviu oferit la puțin timp după demiterea sa din cauza conflictului cu trioul Hagi – Popescu – Petrescu, Piți a făcut o nouă dezvăluire menită să-l discrediteze pe fostul fundaș dreapta. „Înaintea meciului cu Norvegia (n.r. – un amical jucat în august 1998), Petrescu l-a trimis pe Ioan Becali să se roage de mine să-i dau banderola. Normal că l-am refuzat”, a spus atunci Pițurcă. Acesta a decis atunci să îl numească în postura de căpitan pe Gică Popescu, lucru care nu i-a prins bine ambițiosului Petrescu.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…