Un jucător de doar 16 ani a surprins cu decizia luată: „Toţi visează să joace cu Messi, dar uneori trebuie să alegi un alt drum”

Un jucător de doar 16 ani a surprins cu decizia luată: "Toţi visează să joace cu Messi, dar uneori trebuie să alegi un alt drum"

Mijlocaşul olandez Xavi Simons a ales să plece de la Academia Barcelonei, după ce a evoluat în culorile blaugrana timp de nouă ani. Jucătorul în vârstă de 16 ani a plecat în această vară la PSG, acolo unde a ajuns la echipa Under 19 a parizienilor.

După ce a evoluat în şapte meciuri pentru formaţia U19, Simons a vorbit despre cum se simte în Franţa, dar şi despre plecarea lui de la Barcelona, acolo unde era văzut ca unul dintre vedetele Academiei.

„Toţi visează să joace cu Messi, dar uneori trebuie să alegi un alt drum. Am decis să accept o altă aventură şi cred că este bine pentru creşterea mea”, a declarat Xavi Simons, potrivit sport.es, care a mai continuat:

„La început a fost dificil pentru că toţi jucătorii erau din punct de vedere fizic mai puternici decât mine. Acum încep să mă obşinuiesc şi mă simt bine”.

După două luni la clubul francez, Xavi Simons s-a antrenat şi cu prima echipă şi a reuşit să marcheze un gol împotriva celor de la Real Madrid, în Youth League, cea mai importantă competiţie europeană pentru cluburile U19.

„Vreau să ajung la prima echipă cât mai repede posibil. Sunt 100% sigur că nu sunt încă la avel niveş, că trebuie să muncesc mult. Oricum, în fotbal orice se poate întâmpla. Poţi să ajungi sau nu poţi să ajungi”, a mai spus Xavi Simons.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania