Una după alta! Veste excelentă pentru ultimul transfer făcut de FCSB: „Trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. E incredibil!”

Una după alta! Veste excelentă pentru ultimul transfer făcut de FCSB: "Trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. E incredibil!"

Pentru juniorul ieșean Andrei Tănasă, luna octombrie a acestui an va rămâne cu siguranță una de referință în cariera sa. La scurt timp după ce a făcut pasul de la Poli Iași la FCSB, atacantul ieșean în vârstă de 17 ani a primit, vineri, o altă veste excelentă. Juniorul ieșean a fost convocat în premieră la echipa națională Under 18 pentru meciurile amicale cu Slovacia, programate în zilele de 22 și 24 octombrie.

Tânărul fotbalist ieșean a primit cu emoție și surprindere prima sa convocare la echipa națională.

”Mi s-a împlinit un vis de mic copil, acela de a ajunge la echipa națională. Îmi doream mult să ajung la Naționala Under 18, dar nu credeam, sincer, că voi fi convocat atât de curând. Trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. După transferul la FCSB a venit și această convocare. Este ceva incredibil! Voi da totul pentru a avea evoluții cât mai bune, atât la echipa de club, cât și la lotul național, pentru a fi o prezență constantă”, a declarat, pentru ProSport, tânărul Andrei Tănasă.

Acesta a dezvăluit pe cine a sunat prima dată după aflarea convocării: ”Primul telefon i l-am dat mamei mele. Vă dați seama, a fost foarte fericită când a aflat. Apoi mi-am sunat fratele, care este deja la FCSB, dar și pe domnul Liviu Niță, antrenorul care ne-a crescut și a avut grijă de noi până acum”.

CITEȘTE și: EXCLUSIV | Cum au ajuns la FCSB frații Matei și Andrei Tănasă, doi dintre cei mai talentați juniori ieșeni. Andrei tocmai a fost luat de vicecampioană de la Poli Iași. ”Sunt senzaționali!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]