Prima reacție din tabăra lui CFR Cluj, după eșecul contra lui Celtic: „Echipa a fost obosită, nici motivația nu a fost aceeași”

Prima reacție din tabăra lui CFR Cluj, după eșecul contra lui Celtic: "Echipa a fost obosită, nici motivația nu a fost aceeași"

Bogdan Mara a oferit prima reacție din tabăra lui CFR Cluj, după eșecul ardelenilor de la Glasgow, contra lui Celtic, scor 0-2, în grupa E a Europa League. Directorul sportiv al campioanei României a declarat că jucătorii au resimțit oboseala și nici nu au avut o motivație extraordinară.

Mara a făcut o paralelă cu meciul din luna august, dintre Celtic și CFR Cluj, când echipa lui Dan Petrescu s-a impus la Glasgow, scor 4-3, și s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor.

„Nu a fost un joc bun. Sincer, am spus și noi, că ne doream orice echipă în afara de Celtic în grupă. I-am învins atunci într-un moment important, decisiv pentru calificare, dar eram convinși că vor avea o motivație extraordinară de revanșă. Poate nici motivația nu a fost aceeași din partea noastră acum. Dacă e să luăm ambele meciuri, suntem bucuroși de acea victorie. Și pentru ei a fost o pierde financiară foarte mare atunci. Discutam și cu oficialii lor astăzi (n. red. – joi) și ne spuneau că nu se așteptau să piardă atunci. Suporterii lor au făcut o atmosferă incredibilă. Ne dorim și noi o motivație mai bună la meciurile următoare”, a declarat Bogdan Mara, la DigiSport.

Ulterior, Mara a subliniat ideea că echipele românești nu se pot apropia de valoarea formațiilor din campionatele importante ale Europei, iar rezultatele pozitive pot apărea doar sporadic, în anumite conjuncturi.

„Echipa a fost puțin obosită, au fost multe meciuri, multe deplasări, nu e ușor să duci în același ritm. Am avut și meciul din Cupă, și meci la București. De aici plecăm direct la Constanța, pentru meciul cu Viitorul, de duminică. A fost o victorie total meritată a lui Celtic. Cei de la Celtic ne-au spus că Rennes e o echipă foarte bună. Joacă pe teren propriu, au avut un meci foarte greu ei acolo. O vom studia și noi, avem timp. Niciun meci nu va fi ușor, dar trebuie să facem un meci mare, așa cum am făcut cu Celtic și Lazio. Valoarea celorlalte echipe este net superioară și avem nevoie de mult mai mult pentru a câștiga. Dan Petrescu va face anumite schimbări în echipă, cu siguranță. Echipa a fost obosită, am alergat mult după minge. N-avem cum să ne apropiem de astfel de echipe. Noi putem să câștigăm câte un meci, prin dorință, determinare, dar n-avem cum să ne ridicăm la un asemenea nivel. Ei cumpără jucători pe 20 de milioane de euro și vând pe 40-50 de milioane. Ei au buget de 100 de milioane de euro, au 60.000 de abonați, e greu să ajungi la nivelul ăsta. Chiar dacă vom lupta, vom încerca. Putem să facem surprize, să mai câștigăm meciuri. Echipa noastră e muncitoare, luptă, dar nu ajunge mereu lucrul acesta. Vom continua să luptăm și sunt convins că vom mai face puncte în grupă”, a încheiat Mara.

CFR Cluj a pierdut, joi seara, meciul cu Celtic Glasgow, scor 0-2. În urma acestui rezultat, CFR Cluj a rămas cu trei puncte, obţinute în prima rundă, contra lui Lazio, scor 2-1. Echipa lui Dan Petrescu ocupă locul al doilea în grupa E din Europa League, fiind la egalitate cu Lazio, care a învins-o, joi, pe ultima clasată, Rennes, scor 2-1. După victoria de la Glasgow, Celtic a trecut pe primul loc, având patru puncte.

În următoarea rundă din grupa E, CFR Cluj va merge în Franţa, pentru duelul cu Rennes. De asemenea, Celtic va primi vizita lui Lazio. Meciurile vor avea loc joi, 24 octombrie, de la ora 22:00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania