Halep – Strycova 6-3, 6-2, în turul 2 la Wuhan. Simona a acces în optimi: așa am trăit primul meci al tricolorei după US Open

Halep - Strycova 6-3, 6-2, în turul 2 la Wuhan. Simona a acces în optimi: așa am trăit primul meci al tricolorei după US Open
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • LIVE: 6-3, 6-2 Simona Halep – Barbora Strycova, în turul II la Wuhan.
  • Eleva lui Daniel Dobre a câștigat marți dimineață primul meci disputat de la US Open încoace, calificându-se în faza optimilor de finală de la Wuhan.
  • Mai departe, Simona Halep va juca pentru un loc în sferturi împotriva Elenei Rybakina (Kazahstan, 50 WTA), învingătoare cu 6-1, 6-7(3), 6-2 în fața tunisiencei Ons Jabeur (54 WTA).

Simona Halep a obținut marți – la 6.00 dimineața ora României – o bună victorie la revenirea pe teren, în primul meci jucat după US Open, impunându-se din nou cu scor categoric în fața Barborei Strycova, într-o oră și 24 de minute. Românca a reușit să țină sub control meciul (dovada: cehoaica nu a reușit să câștige niciunul dintre ultimele 12 seturi disputate), etalând un tenis eficient de pe linia de fund a terenului, care i-a adus siguranță după un start echilibrat și dur de meci, cu game-uri lungi și inerentele greșeli și ezitări – mărci ale lipsei de meciuri în picioare.

Numărul șase mondial a deschis apăsat partida, cu 2-0, apoi a ripostat pe măsură la cele trei game-uri făcute la rând de Strycova, limpezindu-și jocul, eliminând greșelile și sprintând spre 1-0 la seturi. Setul secund a curs după un scenariu similar, primul break făcut de Halep, în game-ul al treilea, nefiind decisiv. Într-un duel care a adus față în față campioana probei de simplu și una dintre câștigătoarele de la dublu de la Wimbledon 2019, Strycova nu și-a mai câștigat serviciul de la 1-1 în setul doi, Halep asigurându-și astfel biletul pentru optimi, având și o execuție care, cel mai probabil, îi va aduce titlul de lovitura zilei în WTA.

Halep și Strycova au încheiat duelul la egalitate din perspectiva loviturilor câștigătoare (14-14), însă românca a fost cea care, per total, și-a controlat mai bine execuțiile (21 de greșeli neforțate, față de 30 ale cehoaicei).

În optimi, Simona Halep are parte de un duel în premieră în WTA cu tânăra Elena Rybakina (20 ani), o sportivă care, deja, a depășit borna de 50 de victorii în 2019. Ascensiunea sportivei din Kazahstan este una impresionantă în 2019, ea începând anul de pe poziția 191 WTA și reușind să acceadă între primele 50 de jucătoare ale lumii. Tot în acest an, Elena a marcat debutul pe tablourile principale în Grand Slam-uri.


♦ GAME, SET, MECI ȘI CALIFICARE ÎN OPTIMI PENTRU SIMONA HALEP, 6-3, 6-2. A patra favorită a turneului de la Wuhan a închis partida cu un nou break, păstrându-și invincibilitatea în fața cehoaicei la nivel de main tour.

Mă simt excelent pentru că am câștigat. Am jucat mai bine ca anul trecut. Mă bucur că am revenit aici și încerc să joc cel mai bun tenis al meu. O știu bine pe  Strycova, este o jucătoare foarte bună, dar nu este ușor, chiar dacă se pare că reușesc să joc destul de bine împotriva ei.
Simona Halep, la interviul de pe teren

♦ Cu un game adjudecat la zero pe lansare, Halep se distanțează la 5-2 pe tabelă.

♦ BREAK HALEP, 6-3, 4-2. Strycova are din nou viață grea într-un game pe serviciu început prompt, cu 40-15. Un lob ratat o energizează pe eleva lui Daniel Dobre: Simona încântă cu o contra-scurtă de zile mari, care îi aduce breakpoint, însă mingea lungă a cehoaicei o incomodează cât să nu poată replica și fructifica. Strycova mizează pe o armă logică pentru o excelentă jucătoare de dublu – serviciu-voleu, tactică aplicată atât de eficient și iritant de Taylor Townsend la New York, însă nu cu aceeași determinare. Voleurile ei nu au precizie, se opresc prea des în fileu, iar Simona profită de un serviciu doi al cehoaicei pentru a prelua conducerea și a-și trece în cont break-ul, la finele celui mai lung game al partidei, de peste 10 minute.


♦ REBREAK STRYCOVA. Barbora atacă la fileu pentru a contracara jocul de pe linia de fund a terenului al Simonei. Cehoaica este răsplătită. De notat că Strycova are, totuși, o singură victorie în circuit la simplu după Wimbledon, obținută chiar pe terenurile de la Wuhan, în primul tur.

Și, trebuie să o spunem, acest meci ne duce puțin cu gândul la Wimbledon, pentru că, nu-i așa?, nu vezi prea dus două jucătoare îmbrăcate predominant în alb în restul sezonului.

♦ BREAK HALEP. Simona atacă reverul sportivei din Cehia și scoate parcă din gura dragonului un break cu cinci puncte consecutive, trecând ca acceleratul pe lângă Barbora de la 40-0 pentru cea mai bună jucătoare din lume de la dublu.

♦ „Tot timpul joc ceea ce simt”, anunță Strycova în descriere pe contul oficial de Twitter. Cehoaica se zbate, o presează pe Halep în game-ul pe serviciu, însă garda româncei rezistă excelent. Simona face 2-1 în setul doi, după un schimb de o intensitate fantastică în care, în cele din urmă, Barbora nu mai are ce să facă.

♦ Halep deschide autoritar și setul secund, pe lansare, însă Barbora Strycova apasă mai mult la serviciu și oprește seria de cinci game-uri consecutive ale româncei, pentru 1-1 în actul doi.

♦ SIMONA HALEP CÂȘTIGĂ PRIMUL SET, 6-3. Favorita 4 a turneului încheie primul set în 40 de minute, în deplin control. Cross-ul merge brici în acest ultim game, intră și returul decisiv, iar Strycova arată ca o jucătoare fără soluții pentru moment, după al zecelea set cedat consecutiv în fața tricolorei.

Cehoaica are avantaj la un singur capitol important în statistică: loviturile câștigătoare (9-5). Simona s-a oprit la 10 greșeli neforțate (9 în primele cinci game-uri), față de 19 ale Barborei, este mai eficientă la serviciu, dar și la conversia mingilor de break.

♦ Hold la zero pentru Halep, care confirmă cu lejeritate break-ul, pentru 5-3.

♦ BREAK HALEP. Simona își impune frumos dreapta, deplasând-o stâmnga-dreapta pe reprezentanta Cehiei pentru a-și oferi trei mingi consecutive de break. Strycova le salvează pe primele două, cu servicii eficient plasate, în forță, însă cedează pe al treilea breakpoint, mizând pe serviciu-voleu și ratând. Barbora este foarte nervoasă, însă Simona schimbă terenul cu avantaj, la 4-3.

♦ REPLICA BARBOREI. Meciul este unul aspru, primele cinci game-uri fiind încheiate abia după 26 de minute, iar Strycova răspunde startului Simonei cu o serie proprie de trei game-uri, recuperându-și pe tabelă jocul cedat pe lansare. Greșelile neforțate domină aspectul jocului, cu un total de 19 atins deja.

♦ BREAK CONFIRMAT, după o minge de break salvată. Simona își reglează din mers jocul și are emoții în a confirma break-ul. Cu agresivitate, intrând în teren, românca se distanțează la 2-0.

♦ BREAK HALEP! Simona a decis să înceapă meciul la primire și se dovedește a fi o alegere inspirată. Cu patru puncte din cinci câștigate contra serviciului unu al Barborei Strycova și o superioritate destul de evidentă în raliu, românca fructifică a doua minge de break avută, pentru 1-0.

♦ Constănțeanca revine pe teren după o lună, acesta fiind primul său meci după duelul pierdut în fața lui Taylor Townsend, la US Open. Wuhan-ul o primește pe Simona Halep cu vreme prietenoasă, cer perfect senin și 27 de grade în termometre.


♦ Simona Halep a făcut o glumă de cum a ajuns pe tărâm asiatic, anunțând că doi urși panda au intrat în staff-ul său. Pentru moment, în așteptarea lui Darren Cahill, staff-ul rămâne condus de antrenorul Daniel Dobre.


Organizatorii au anunțat programul pentru marți, iar partida dintre Simona Halep (6 WTA) și Barbora Strycova (34 WTA) deschide ziua pe terenul central, de la ora locală 11:00 (6:00 dimineața în România). Favorită patru pe tabloul de la Wuhan, la prima sa apariție în Asian Swing în acest sezon, Halep are un avantaj clar în meciurile directe cu reprezentanta Cehiei, 5-1, românca adjudecându-și fiecare duel începând cu 2014.

Turneul de la Wuhan încheie seria de întreceri din categoria Premier 5 pe 2019, fiind programat în periaoda 22-28 septembrie, finala urmând să se dispute sâmbătă.

În turneele Premier 5 din acest an, Simona Halep nu a acces niciodată în semifinale, rezultatele sale fiind: sferturi – la Dubai, tur 2 – la Roma, sferturi – la Toronto și optimi – la Cincinnati.

Cel mai bun rezultat al Simonei Halep în turneul de la Wuhan este o semifinală jucată în 2016. Petra Kvitova a pus punct atunci parcursului româncei. În 2017 și 2018, Simona a pierdut meciul inaugural la Wuhan.

Patru favorite, eliminate deja de la Wuhan

Turneul de la Wuhan a avut un tablou puternic, cu șapte sportive din Top 10 la start, doar Bianca Andreescu, Naomi Osaka și Serena Williams absentând. Însă, patru dintre favoritele intrate în luptă încă din turul 1 au fost deja eliminate: Ons Jabeur a trecut de Donna Vekic (#16), scor 4-6, 6-3, 6-3, Monica Puig a eliminat-o pe Angelique Kerber (#14), scor 7-6(5), 5-7, 6-1, Su-Wei Hsieh a învins-o pe Caroline Wozniacki (#13), scor 6-7(2), 6-1, 6-2, iar Christina McHale a trecut de Anastasija Sevastova (#14), scor 4-6, 6-3, 6-3.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…