Liniște, vorbește eroul serii! Discursul lui Omrani, după ce a răpus-o pe Lazio: „Dan Petrescu mi-a spus asta”

Redactor:
Daniel Anghel
Liniște, vorbește eroul serii! Discursul lui Omrani, după ce a răpus-o pe Lazio:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Billel Omrani (26 de ani) a fost, din nou, eroul celor de la CFR Cluj! Atacantul francez a fost introdus în teren de Dan Petrescu la pauză, în locul lui Lacina Traore, și a înscris golul victoriei cu Lazio, scor 2-1. Omrani a explicat cum l-a învins pe Strakosha și speră ca echipa sa să rămână pe primul loc în grupă:

„A fost un joc dificil cu o echipă foarte bună. Ei au înscris primii, după aceea trebuia să întoarcem rezultatul. Suntem foarte fericiți că am reușit să face acest lucru. Am tras din prima, am dat-o în bară, iar apoi am plasat acea minge.

Trebuie să accept că nu am fost în primul „11”, antrenorul (n.r. – Dan Petrescu) mi-a spus să fiu pregătit pentru că pot să intru și după cinci minute, și în prima repriză, și mai târziu. Sperăm să rămânem pe primul loc în grupă”, a spus Omrani, la Digi Sport.

Omrani a ajuns la șapte reușite în acest sezon în competițiile europene pentru CFR Cluj, după cele șase din preliminariile Ligii Campionilor. Francezul a punctat de două ori și în campionat și a mai oferit două pase decisive.

  • Site-urile de specialitate îi oferă lui Omrani o cotă de piață de 1,8 milioane de euro.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Este complet ilegal în ROMÂNIA. Lege în vigoare pentru cei de la bloc. TE OBLIGĂ să pleci de lângă casă
Este complet ilegal în ROMÂNIA. Lege în vigoare pentru cei de la bloc. TE OBLIGĂ să pleci de lângă casă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”