Fernando Ricksen a murit la vârsta de 43 de ani! Fostul internațional olandez, învins de o boală cumplită

Redactor:
Radu Stroe
Fernando Ricksen a murit la vârsta de 43 de ani! Fostul internațional olandez, învins de o boală cumplită
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Rangers a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, moartea fostului jucător Fernando Ricksen (43 de ani) cauzată de o scleroză laterală amiotrofică sau, în alți termeni, boala neuronului motor.

„Clubul Rangers este nespus de îndurerat să anunțe faptul că fostul jucător Fernando Ricksen a decedat în această dimineață, în urma luptei sale cu boala neuronului motor. În octombrie 2013 a anunțat că suferă de această boală și, de atunci, a purtat o luptă teribilă împotriva acestei condiții, ridicând nivelul de atenție și strângând fonduri pentru Fundația Fernando Ricksen care are scopul de a-i ajuta pe cei ce suferă din cauza acestei boli. Gândurile tuturor celor ce fac parte din clubul Rangers sunt astăzi alături de soția sa, Veronia, de fiica sa, Isabella, și de toată familia și prietenii săi”, a fost o parte din comunicatul publicat de clubul Rangers.

Oficialul lui Rangers, Stewart Robertson a spus: „Toți cei care au legături cu clubul Rangers vor fi devastați de vestea morții lui Fernando. A luptat atât de curajos împotriva unei boli teribile și gândurile noastre sunt alături de familia sa. Fernando nu va fi niciodată uitat de colegii săi sau de fanii Rangers. Locul său în istoria noastră este asigurat”.

Fernando Ricksen și-a început cariera la formațiile de juniori ale echipei Fortuna Sittard. De-a lungul carierei sale a mai evoluat pentru echipe precum AZ Alkmaar, Rangers, Zenit sau RKSV Minor.

Alături de Rangers, Ricksen a câștigat, în trei rânduri, campionatul Scoției, de trei ori, Cupa Ligii Scoției și, de două ori, Cupa Scoției. Din palmaresul său, mai fac parte trofeul campionatului Rusiei, cu Zenit, și, tot cu aceeași echipă, a mai câștigat Supercupa UEFA și Cupa UEFA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online