Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Situație incredibilă la Manchester City. Guardiola a rămas cu un singur fundaș central apt înaintea meciului cu Șahtior

Situație incredibilă la Manchester City. Guardiola a rămas cu un singur fundaș central apt înaintea meciului cu Șahtior

Situație incredibilă la Manchester City. Guardiola a rămas cu un singur fundaș central apt înaintea meciului cu Șahtior

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a anunțat, marți, că John Stones (25 de ani) a suferit o accidentare musculară și va lipsi aproximativ o lună. În aceste condiții, campioana Angliei rămâne cu un singur fundaș central senior în lot.

„John Stones s-a accidentat în această dimineață (n. red. – marți). Problema este una musculară. Va lipsi între patru și cinci săptămâni”, a declarat Guardiola, la conferința de presă de dinaintea meciului cu Șahtior Donețk, din Liga Campionilor.

Vestea vine la câteva zile după ce Manchester City a anunțat că Aymeric Laporte, un alt fundaș central important din lot, va fi absent aproximativ șase luni din cauza unei accidentări grave la genunchi.

Astfel, singurul fundaș central de meserie din lotul de seniori a rămas argentinianul Nicolas Otamendi. Pentru meciul cu Șahtior, Guardiola a dat de înțeles că îl va retrage pe Fernandinho în centrul defensivei. De asemenea, manager-ul a anunțat că, pentru perioada următoare, va lua în calcul folosirea juniorilor Eric Garcia (18 ani) și Taylor Harwood-Bellis (17 ani), care evoluează în prezent la echipa U23 a clubului.

Manchester City va debuta în noua ediție din Liga Campionilor miercuri, de la ora 22:00, în Ucraina, contra lui Șahtior Donețk. Din grupa C mai fac parte Atalanta și Dinamo Zagreb.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]