EXCLUSIV | Vești excelente pentru CSM București! Nora Mork revine mai repede

EXCLUSIV | Vești excelente pentru CSM București! Nora Mork revine mai repede

Nora Mork (28 de ani), unul dintre cei mai valoroși interi dreapta din lume, se va reface mai repede decât se credea inițial după intervenția chirurgicală la care a fost supusă pe 29 august, la Oslo.

ProSport a aflat că handbalista de la CSM București a primit vești bune din partea echipei medicale norvegiene care se ocupă de refacerea campioanei olimpice. Sportiva de 1,66 m va reveni în România în aproximativ 30 de zile și va continua recuperarea alături de formația bucureșteană. Deși inițial s-a avansat ipoteza potivit căreia nordica multiplă medaliată la Mondiale și Europene va rata cu CSM București și finalul de sezon din Liga Națională, dar și eventualul Final Four, noile informații sunt dătătoare de optimism.

„Din informațiile pe care le avem, Nora ar putea prinde câteva partide din finalul actualului sezon, dar ar putea să și ajute echipa la Final Four. Totul depinde însă și de modul în care se va efectua recuperarea și cum va răspunde organismul„, a declarat pentru ProSport o sursă apropiată clubului din Capitală.

Potrivit siteului grupării CSM București, Nora Mork a fost operată de chirurgul Marc Jacob Strauss, „un nume mare în domeniu, un profesor recomandat și de reprezentanții Federației Norvegiene de Handbal, cu care jucătoarea noastră s-a consultat”, a notat siteul menționat.

Potrivit informațiilor ProSport, clubul nu ia în calcul în acest moment să aducă un alt inter dreapta. CSM București a început sezonul pe acest post cu Andreea Klikovac, care a avut o evoluție destul de singură în partida cu SCM Rm. Vâlcea. Ca variantă de rezervă, Tomas Ryde poate miza pe Gabriela Perianu.


Momentul în care Nora Mok a primit îngrijiri medicale la meciul cu Vâlcea

Interul dreapta Nora Mork a ieșit în minutul 31 al Supercupei feminine la handbal (CSM București – CSM Rm. Vâlcea 29-23), după ce genunchiul stâng i s-a smucit la o fază de joc. Inițial, s-a sperat că accidentarea nu este gravă, mai ales că jucătoarea a dat senzația că încearcă să rămână în meci, dar ulterior, veștile au devenit din ce în ce mai rele.

După imaginile TV, încă de la început a părut o accidentare similară cu cea a Cristinei Neagu de la Campionatul European, care a dus la absența valoroasei jucătoare tricolore pentru mai bine de șase luni. Ulterior, temerire s-au adeverit.

Visul Norei Mork este să prindă o nouă ediție a Jocurilor Olimpice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania