Noi contre FCSB – CFR: „Florinel Coman merita convocarea la prima echipă. În locul lui Deac!”

2 fotbaliști, motivul unui nou duel direct între FCSB și CFR Cluj!
Bogdan Savin
Noi contre FCSB - CFR: "Florinel Coman merita convocarea la prima echipă. În locul lui Deac!"

Ca de fiecare dată, convocările făcute de Cosmin Contra dau naștere comentariilor din partea oamenilor de fotbal. Ultimul nume care și-a spus opinia cu privire la lotul selecționerului pentru meciurile cu Spania și Malta din preliminariile EURO 2020 este Helmuth Duckadam.

Oficialul FCSB-ului e de părere că Florinel Coman merita să facă parte din lot, în detrimentul lui Ciprian Deac, jucătorul rivalilor de la CFR Cluj. „Cred că Florinel Coman merita convocarea la prima echipă! Eu îl vedeam în locul lui Deac, e un jucător mai ofensiv„.

Duckadam a făcut o analiză a meciului cu Spania și a fost surprins de doi jucători, dar are o părere clară și în privința modului în care trebuie Cosmin Contra să contureze primul „11” cu Malta. „Mi-au plăcut doi jucători la meciul cu Spania: Tătărușanu și Puscaș! Asta e adevărul, nu ai cum să greșești aici. Am făcut o primă repriză foarte slabă! Doar șansa că l-am avut pe Tătrusanu în mare formă a făcut ca scorul să nu fie jenant la pauză! Mijlocașii au făcut un meci slab. Cu siguranță la meciul cu Malta nu vom mai evolua cu 5 fundași. Aș juca cu Ianis Hagi în detrimentul lui Deac, să zicem.

Aș face o echipă mai creativă, mai ofensivă. Același lucru îl pățim și noi la FCSB: începem mai greu meciul și ne revenim după pauză. Aproape toate echipele romanești încep foarte greu. Se încalzesc mai greu, nu pot să-mi dau seama, antrenorii știu mai bine„, a declarat Helmuth Duckadam la Pro X.

România a pierdut meciul cu Spania, din preliminariile EURO 2020, joi seară, pe Arena Națională, scor 1-2. Tricolorii au fost conduși cu 2-0 din minutul 47, însă situația s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferență, iar ibericii au rămas în inferioritate numerică. După cinci runde din grupa F, la mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 4, cu șapte puncte acumulate. Tricolorii sunt depășiți de Spania, Suedia și Norvegia.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]