EXCLUSIV | CFR are oferta pe masă! Omrani, dorit de Celtic, după ce i-a „ucis” pe scoțieni: pe ce sumă se poate face transferul

EXCLUSIV | CFR are oferta pe masă! Omrani, dorit de Celtic, după ce i-a "ucis" pe scoțieni: pe ce sumă se poate face transferul
Vlad Măcicășan
EXCLUSIV | CFR are oferta pe masă! Omrani, dorit de Celtic, după ce i-a "ucis" pe scoțieni: pe ce sumă se poate face transferul

CFR Cluj are o ofertă pe masă pentru Billel Omrani (25 de ani). Francezul, golgheterul clujenilor în preliminariile din Liga Campionilor, e dorit de Celtic, chiar echipa pe care a eliminat-o CFR în drumul către play-off-ul competiției stelelor. ProSport a aflat detalii despre mutarea care se pregătește la formația din Gruia.

Celtic îl vrea pe Omrani, după ce francezul le-a dat două goluri scoțienilor pe Celtic Park. Oferta a fost făcută de Celtic chiar după meciul direct. Conform surselor ProSport, Celtic e gata să achite 3 milioane de euro pentru a-și asigura serviciile lui Omrani. Conducerea CFR-ului voia să se despartă de Omrani doar în iarnă, însă a cedat la insistențele impresarului.

Totuși, transferul nu e încă făcut. Cele două cluburi mai negociază, deoarece CFR vrea 3,5 milioane de euro în schimbul lui Omrani, potrivit informațiilor obținute de ProSport. Transferul lui Cătălin Golofca (29 de ani) a fost făcut tocmai pentru a-l înlocui pe Omrani, deoarece există o foarte mare posibilitate ca atacantul crescut la Marseille să părăseacă România.

Transferat la Cluj în 2016, Omrani a strâns 117 meciuri de atunci, timp în care a marcat de 32 de ori și a livrat 27 de pase de gol.

1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Omrani, conform Transfermarkt.

În direct la ProSport LIVE, vineri dimineață, Vasile Miriuță a scos în evidență faptul că Omrani ar fi fost vândut de CFR. Totul în contextul venirii lui Cătălin Golofca, fost la FCSB, în Gruia. „Dacă l-au luat pe Golofca, înseamnă că au vândut un jucător din față. Poate aflăm că Omrani a fost vândut. Înseamnă că s-a vândut un jucător. Deac, Omrani, Costache… Înseamnă că a fost vândut unul dintre ei. Anticipez, nu am informații. Nu-mi permit să-i întreb pe cei de acolo. Nu avea rost să-l iei pe Golofca, dacă ai patru ‘aripi’ deja. El a jucat foarte bine și la Botoșani, dar nu știu ce a fost a FCSB. Poate nici nu a fost ajutat. E un jucător bun pentru campionatul României”, a adăugat Vasile Miriuță la ProSport LIVE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]