Nicolae Stanciu se teme de CFR, înaintea meciului decisiv pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor: „Știm ce ne așteaptă. Nu îi vom subestima”

Nicolae Stanciu se teme de CFR, înaintea meciului decisiv pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj va afla miercuri, 28 august, în ce direcție va merge în cupele europene. Campioana României va merge pe terenul echipei Slavia Praga, în returul din play-off, pentru a încerca o nouă calificare istorică în grupele celei mai importante competiții intercluburi din Europa.

Deși în meciul tur, jucat în Gruia, cehii s-au impus cu 1-0 și pornesc favoriți în meciul cu ardelenii, jucătorul Slaviei Praga, Nicolae Stanciu, are emoții înaintea partidei cu băieții lui Dan Petrescu.

Văd o partida foarte grea cu CFR, chiar dacă după rezultatul din tur suntem un pic favoriți. Aici toată lumea își dorește, așteaptă calificarea. Și eu la fel, îmi doresc foarte mult din nou în grupele Ligii Campionilor.

Singura participare a Slaviei în UEFA Champions League a fost acum 12-13 ani, au fost în grupe chiar cu Steaua! Acum toți suporterii visează la calificare”, a declarat Nicolae Stanciu, pentru Digi Sport, care a mai adăugat: „Suntem convinși că CFR e o forță, am făcut multe vizionări. Au demonstrat în deplasare la Celtic și Maccabi că pot înscrie și se descurcă de minune pe teren străin. Noi știm ce ne așteaptă, nu am tratat dubla ușor. Știam de forța CFR-ului, de Dan Petrescu, știm că îi motivează foarte bine și dânsului îi plac astfel de meciuri. Nu îi vom subestima deloc„.

Dan Petrescu: „Ei sunt favoriți”

Suntem realiști, știm că ei sunt favoriți, mai ales că în meciul tur nu am reușit să marcăm. Eu știu că dacă pierzi primul meci cu 0-1, șansele nu mai au cum să fie 50 la sută„, a spus Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă, susținută înaintea meciului cu cehii.

Returul dintre Slavia Praga și CFR, din play-off-ul Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, 28 august, de la ora 22:00.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×