Prima reacție a lui Leo Grozavu după ce a ratat șansa de a fi antrenorul lui Dinamo! Ce a spus, în condițiile în care era dat ca sigur în „Ștefan cel Mare”

Prima reacție a lui Leo Grozavu după ce a ratat șansa de a fi antrenorul lui Dinamo! Ce a spus, în condițiile în care era dat ca sigur în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Leo Grozavu a fost foarte aproape de a deveni noul antrenor al lui Dinamo, dar situația sa s-a complicat pe ultima sută de metri. Luni, după ce mutarea a picat, tehnicianul a oferit o reacție pentru ProSport în privința evenimentelor. 

Dinamo a căutat un înlocuitor pentru banca tehnică, după ce Eugen Neagoe a avut de suferit și a ajuns la spital în timpul derby-ului cu U Craiova de pe Arena Națională. După ce nu s-a înțeles cu Viorel Moldovan, conducerea s-a reorientat și l-a contactat pe Leo Grozavu. 

Deși a avut șanse foarte mari, mutarea a fost oprită. Motivul ar fi fost soția lui Laurențiu Reghecampf, cea care îl reprezintă pe tehnician. Președintele lui Dinamo, Florin Prunea, nu a dorit să mai negocieze, când a auzit că impresarul va fi prezent la întâlnirea decisivă pentru post, conform GSP.RO. 

Luni, Leo Grozavu a vorbit despre evenimentele petrecute: „Respect clubul Dinamo, nu mai ajung acolo, asta este situația. Nu pot să vă spun mai multe. Cei de la Dinamo știu mai multe. Nu știu unde s-a blocat totul. Chiar nu știu ce să spun. Eram aproape și prima dată, și acum, dar când ești foarte aproape uite că ești de fapt foarte departe. Chiar nu mai vreau să discut despre subiectul Dinamo, că nu mai este de actualitate. Din punctul meu de vedere, e cam închisă definitiv pista în momentul de față. La ce a apărut în ultima perioadă, cred că e cam închisă. 

E vorba despre respect! Eu respect clubul Dinamo și aștept același lucru. Din păcate, e mai greu în România să se întâmple asta. Asta este situația, mergem înainte fiecare pe drumul lui. Eu știu să mă retrag demn, nu am niciun fel de problemă. Dar aștept respect. Nu vreau să comentez mai mult. Viitorul nu știu cum va arăta, nu vorbesc pe supoziții. Dar în momentul de față e greu de crezut că se va mai întâmpla ceva”, a declarat Leo Grozavu pentru ProSport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri