Ar fi o revenire surpriză în România! Președintele clubului merge pe pista Cristi Chivu: „A spus că poate va veni. Nu se știe niciodată”

Ar fi o revenire surpriză în România! Președintele clubului merge pe pista Cristi Chivu: "A spus că poate va veni. Nu se știe niciodată"
Ar fi o revenire surpriză în România! Președintele clubului merge pe pista Cristi Chivu: "A spus că poate va veni. Nu se știe niciodată"

Cristi Bobar, președintele echipei CSM Reșița, a povestit, vineri, la ProSport LIVE, că Mariana Chivu, mama lui Cristi Chivu, a rămas cu inima alături de formația la care fiul ei a început fotbalul. Fostul căpitan al naționalei și câștigător al Ligii Campionilor alături de Inter Milano se interesează de câte ori trece prin orașul natal de gruparea din Liga 2.

„Am vorbit acum câteva luni cu el. A rămas, împreună cu primarul Reșiței, să îi facem o vizită la Milano. El am văzut că a fost avansat și sunt sigur că va ajunge și mai sus, la echipa de juniori republicani. Chiar am făcut o glumă cu mama lui Cristi, cu doamna Mariana. Ea e toată ziua pe la Reșița, vine la stadion. Am întrebat-o dacă va veni Chivu la Reșița în cazul în care intrăm în Liga 1. A spus că poate va veni. E sub formă de glumă, dar nu se știe niciodată”, a povestit Bobar, la ProSport LIVE.

Cristi Chivu (39 de ani) e antrenor în prezent la trupa U 17 a grupării Inter Milano. Echipa la care a început fotbalul, CSM Reșița, a învins în prima rundă a Ligii 2 formația U Cluj, scor 2-0, pe propriul teren, iar sâmbătă, de la 11:00, va juca în deplasare contra echipei FC Mioveni, în etapa a doua a campionatului. Antrenor al formației din Reșița e Leo Doană, fostul căpitan al formație pe vremea în care trupa din Banat se afla în primul eșalon valoric.

Tot la ProSport LIVE, Bobar a anunțat ce buget are CSM Reșița.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]