Liverpool a încercat să transforme în marcă înregistrată versurile „Allez, allez, allez”. Surpriză: cel puțin alte șase galerii aveau deja scandarea în repertoriu

Liverpool a încercat să transforme în marcă înregistrată versurile "Allez, allez, allez". Surpriză: cel puțin alte șase galerii aveau deja scandarea în repertoriu

Liverpool a avut parte de un sezon 2018/2019 aproape perfect, care a culminat cu un loc 2 în Premier League, la mare luptă pentru titlu cu Manchester City până în ultima etapă, și cu trofeul Ligii Campionilor. Entuziasmul fanilor „cormoranilor” a crescut semnificativ, iar clubul a încercat să beneficieze puțin de pe urma acestuia.

Concret, Liverpool ar fi încercat să transforme în marcă înregisrată versurile „Allez, Allez, Allez” ale melodiei cântate recent de suporterii lui Liverpool la triumfurile echipei, scrie inews.co.uk. Clubul englez a depus o aplicație la Oficiul pentru Proprietatea Intelectuală, însă, ulterior, au renunțat la această tentativă.

Motivul este unul simplu. Melodia cu versurile mai sus menționate este una populară la multe alte cluburi importante ale Europei, iar fanii lui Liverpool au devenit recunoscuți pentru aceste versuri abia în 2018, când echipa lui Jurgen Klopp a avut un parcurs excelent în Liga Campionilor, care s-a încheiat cu finala pierdută contra lui Real Madrid, scor 1-3, la Kiev. 

Unul dintre exemple este oferit de fanii lui FC Porto, care și-au susținut echipa în acest mod înaintea unui meci din Europa League, contra lui Borussia Dortmund, din 2016.

De asemenea, alte cinci galerii importante din Europa aveau deja în repertoriu scandarea. Este vorba despre Genoa, Juventus, Napoli, Rangers și Atletico Madrid, mai scrie sursa citată.

Melodia originală a fost lansată în 1985 de trupa Righeida, cu numele „L”Estate Sta Finendo”. Un hit disco care a fost preluat și adaptat peste ani de multe galerii importante ale Europei în momentele în care echipa favorită cunoștea succesul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania