Transferul a picat! Florentino Perez s-a enervat și a sistat negocierile în ultimul moment

Transferul a picat! Florentino Perez s-a enervat și a sistat negocierile în ultimul moment
  • Publicat:
  • Actualizat:

James Rodriguez (28 de ani) nu mai pleacă de la Real Madrid! Mai multe publicații din Spania anunță că mijlocașul va rămâne, în cele din urmă, la fosta campioană a Europei, în ciuda faptului că în săptămânile anterioare plecarea părea doar o chestiune de timp. Zidane și Perez au căzut la un consens, acela că fotbalistul columbian o poate ajuta pe Real în sezonul care începe curând.

Napoli a avut foarte multe dscuții cu omologii lor de la Madrid pentru transferul lui James Rodriguez. Aurelio de Laurentiis, președintele clubului italian, s-a implicat personal în tratative. Echipele păreau că s-au înțeles asupra unui împrumut pentru un sezon, urmând ca ulterior Napoli să poată activa clauza de cumpărare, de 42 de milioane de euro. Doar că Real Madrid a cerut cu 8 milioane de euro mai mult, 50 de milioane de euro. Napoli nu a fost de acord, astfel că mutarea a căzut. Pe fir a intrat, ulterior, Atletico Madrid, care voia să acopere golul lăsat liber în de Griezmann, având mare nevoie de un jucător tehnic și de execuție.

Și în acest caz discuțiile s-au oprit din același motiv, suma/sumele de împrumut și transfer. Recent, după meciul amical dintre cele două în care Atletico s-a impus cu 7-3, președintele echipei lui Simeone a recunoscut că vrea ca transferul să se facă: „Știu că mulți fani de la Atleti îl plac, știu că antrenorul nostru îl place, știu că James nu vrea să continue la Real Madrid. Știu că Real nu vrea să-l păstreze, dar trebuie să existe multe circumstanțe ca să fie posibil. Ar fi foarte frumos, dar depinde mult de președintele celor de la Real„. Perez a sistat însă negocierile.

  • De serviciile lui James Rodriguez s-au mai interesat Juventus, PSG și Manchester United

Columbianul a ajuns în 2014 la Madrid, fiind transferat de la AS Monaco, în schimbul a 80 de milioane de euro. În 2017, Bayern l-a împrumutat în schimbul a zece milioane de euro. A adunat 67 de meciuri pentru nemți, care nu au vrut să plătească 42 de milioane de euro pentru un transfer definitiv. Nici Real Madrid nu vrea să mai mizeze pe serviciile mijlocașului, astfel că acesta își caută echipă. Napoli are cele mai mari șanse să fie viitoarea lui destinație, dat fiind faptul că madrilenii sunt mulțumiți de sumă.

  • James mai are contract cu Real Madrid până în 2020
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ungurii au fost umiliți. Românii au câștigat procesul
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…