Costel Enache, elegant ca întotdeauna! „Înțepături” fine la adresa arbitrilor, după meciul cu Gaz Metan: „Când ne salutăm, zici că suntem două clase sociale diferite. Cu ei în planul de sus”

Redactor:
Daniel Anghel
Costel Enache, elegant ca întotdeauna!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Hermannstadt a ajuns la a doua înfrângere consecutivă în Liga 1. După meciul pierdut în fața vicecampioanei FCSB, scor 4-3, formația pregătită de Costel Enache (46 de ani) a cedat și în fața rivalei locale Gaz Metan, scor 2-0, după un meci pe care Hermannstadt l-a încheiat în nouă oameni.

Antrenorul sibienilor a contestat elegant deciziile brigăzii conduse de la centru de Sebastian Colțescu. În ciuda rezultatului, Enache este mulțumit de prestația echipei sale: „Mă așteptam la așa ceva. Din păcate, lucrurile au fost doar într-un sens. Eu am fost mulțumit de echipa mea, au jucat ceea ce pregătisem. Până la intervenția dânsului, lucrurile au stat bine, adversarul nu a avut niciun șut pe poartă. Într-un dezechilibru numeric nu aveam ce să face mai mult. E părerea mea, poate e subiectivă, m-am consultat cu oameni din fotbal care urmăresc meciurile mele, de Sasta și vorbesc”, a spus Enache, la finalul partidei, la Digi Sport.

Fostul antrenor al Astrei a vorbit și despre noua regulă U21. Din acest sezon, formațiile din Liga 1 sunt obligate să înceapă meciul cu doi jucători eligibili pentru naționalele de tineret: „Miza a fost destul de importantă, jocul nu a fost chiar unul spectaculos, dar unul bine organizat, din punctul meu de vedere. Respectăm regulile, nu avem ce să facem. Așa se cântă, noi încercăm să menținem ritmul muzicii. Eu am fost pro, dar aș vrea să văd lucrurile făcute logic. Mi-am asumat asta, încercăm, avem încredere în tinerii noștri jucători, sunt prea cruzi pentru nivelul ăsta. Poate cu un jucător mergea, cu doi e destul de greu, e un dezechilibru mare

Câte grade știți că au fost azi? 26 de grade! Arbitrii ne-au zis că sunt 18 grade. Eu când sunt în tribună, să știți că am 6.000 de lei amendă și sunt suspendat trei etape. Azi am fost dus la extreme, am trăit foarte intens. Vreau să văd că măcar ne recunoaștem greșelile, simt așa că este o adversitate între noi și arbitrii, poate ar fi bine să stăm odată la o masă împreună. Vă spun sincer că punem suflet în munca pe care o facem, ne implicăm. Fotbalul e un proces, durează, e o multitudine de factori. Noi din start nici nu avem voie să ne salutăm, și când ne salutăm zici că suntem două clase sociale diferite. Cu ei (n.r. – arbitrii) în planul de sus”, a mai declarat Enache.

  • Pentru Hermannstadt urmează trei meciuri „de foc” în Liga 1: Viitorul (deplasare), U Craiova (acasă), CFR Cluj (deplasare).
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil. „E posibil să rămână la ea”
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil.…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale