Wimbledon 2019 | Regal în semifinalele masculine. La ce oră este programat „blockbuster”-ul „Fedal XL”, Roger Federer – Rafael Nadal + declarațiile protagoniștilor și observația lui Mats Wilander

Wimbledon 2019 | Regal în semifinalele masculine. La ce oră este programat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii au anunțat mult-așteptatul program al zilei de vineri, care aduce pe teren semifinalele masculine de la Wimbledon 2019. Primul meci, programat pe Central de la ora României 15:00, este cel dintre Novak Djokovic și Roberto Bautista-Agut, iar al doilea este episodul cu numărul 40 al rivalității Roger Federer – Rafael Nadal, sau, pe scurt, „Fedal XL”.

Deținător al trofeului, Novak Djokovic îl înfruntă pe favoritul 23, Roberto Bautista Agut reușind să câștige ambele partide directe disputate în 2019 (semifinală la Doha și optime de finală la Mastersul de la Miami), spaniolul revenind de fiecare de la 0-1 la seturi pentru a se impune în trei manșe. Dacă Djokovic face pasul spre a șasea finală a carierei la Wimbledon, atunci al treilea turneu de Mare Șlem al anului are garantat un al 22-lea duel în ultimul act al unui Grand Slam între Djokovic, Federer și Nadal, toți membri ai celebrului „Big 3” din tenis. Sârbul conduce 7-3 în duelurile directe cu Bautista-Agut și nu a pierdut niciodată o semifinală în turneele de Mare Șlem în fața unui sportiv clasat pe locul 22 ATP sau mai joc.

„Fedal XL”

Meciul care va atrage însă toate privirile este semifinala a doua. După ce s-au înfruntat în aceeași fază a competiției și în urmă cu o lună, la Roland Garros, ibericul impunându-se în minimum de seturi, la 3, 4 și 2, Federer și Nadal vor purta un al patrulea duel direct pe iarba londoneză, ultimul fiind un adevărat regal – finala din 2008, în care „Regele Zgurii” l-a detronat pe „Regele Ierbii”, la finele unui meci dramatic, închis cu 9-7 de iberic pe lăsarea întunericului, ibericul reușind atunci să treacă linia de finiș într-o partidă întreruptă de trei ori de ploaie, în care a luat avantaj devreme, 2-0 la seturi, dar în care elvețianul a refuzat să piardă, salvând mingi de meci și prelungindu-și viața cu tiebreak-uri nebune, în seturile 3 și 4.

Acest meci înseamnă mult pentru mine, probabil și pentru el. Este o situație unică. Sunt nerăbdător să revin pe teren alături de el, aici, după 11 ani. O spun mereu: oportunitățile de a juca unul împotriva celuialt sunt tot mai puține, dar iată că acum suntem aici și mâine avem șansa unui nou duel. Voi juca împotriva celui care este, probabil, cel mai bun jucător din toate timpurile pe această suprafață, așa că va trebui să joc cel mai bun tenis al meu pentru a avea o șansă să merg în finală. Ultimele două luni au fost foarte pozitive pentru mine și cred că și pentru Roger, pentru că a făcut semifinală la Roland Garros și a câștigat la Halle. Acum, semifinale aici. Asta ne face să jucăm mai departe, pentru că simțim că ne putem bate pentru marile trofee„, a declarat Nadal.

De partea cealaltă, Roger Federer, care tocmai a stabilit un nou record fabulos devenind primul tenismen care obține 100 de victorii la același turneu de Mare Șlem, a vorbit despre evoluția duelurilor cu eternul său rival, punând accent pe transformările din jocului ibericului. „Este un meci special. În 2008 a fost un meci lung de tot, am terminat târziu, îți venea să spui că am mutat aici finala de la Roland Garros. Rafa și-a schimbat mult jocul de-a lungul anilor. Este incredibil cum a reușit să rămână sănătos, când i s-a spus de atâtea ori că este terminat. Mi s-a spus și mie același lucru începând cu 2009. Suntem aici. El lovește acum mult mai bine cu serviciul, la început miza foarte mult pe serviciu slice spre rever. A evoluat, iar meciurile noastre s-au schimbat”.

Opinia lui Mats Wilander

Tenisul masculin s-a schimbat. Toată lumea lovește mai tare, Nadal lovește mai tare și mai plat acum. Nu cred că vom mai vedea atâtea schimburi lungi de mingi. Primul serviciu al lui Roger este o armă importantă și de ea va depinde foarte mult soarta meciului. Nadal nu poate obține la fel de multe puncte direct din serviciu, însă felul în care a returnat la Wimbledon 2019 a fost impresionant. Prima lovitură în schimb, primele lovituri vor conta enorm. De partea cealaltă, Bautista Agut nu știu dacă poate să îl învingă pe Djokovic, dar cu siguranță poate provoca un meci lung”, a declarat expertul Eurosport, joi după-amiază.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×