Wimbledon 2019 | Simona Halep, impresionată de viitoarea adversară, revelația Cori Gauff: „E uriaș ceea ce a realizat”

Wimbledon 2019 | Simona Halep, impresionată de viitoarea adversară, revelația Cori Gauff: "E uriaș ceea ce a realizat"
Wimbledon 2019 | Simona Halep, impresionată de viitoarea adversară, revelația Cori Gauff: "E uriaș ceea ce a realizat"

Simona Halep (7 WTA) s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, iar fostul lider mondial o va întâlni în această fază pe revelația turneului, americanca de 15 ani Cori Gauff (313 WTA).

La conferința de presă susținută după succesul cu Victoria Azarenka, vineri, Halep a vorbit desprea viitoarea adversară în momentul în care Cori Gauff era condusă cu 6-3 și 5-3, astfel că românca a crezut că o va întâlni în optimi pe Polona Hercog. Nu a fost așa, tânara americancă salvând două mingi de meci și ducând meciul în decisiv, unde s-a impus.

„Cu cea tânără (n. red. – Cori Gauff) nu am jucat niciodată și nu am văzut niciun meci cu ea. Știu că învins-o pe Venus (n. red.- Williams), ceea ce este o mare realizare. Să joci în turul al treilea la doar 15 ani este uriaș, dar nu știu multe despre ea”, a declarat Halep.

Cori Gauff este o jucătoarea venită din calificări. După trei victorii obținute în calificări, americanca a câștigat alte trei partide pe tabloul principal: 6-4, 6-4, contra lui Venus Williams (44 WTA), 6-3, 6-3, împotriva Magdalenei Rybarikova (139 WTA) și 3-6, 7-6 (7), 7-5, în jocul cu Polona Hercog (60 WTA).

Simona Halep și Cori Gauff se vor întâlni în faza optimilor de finală la Wimbledon 2019. Data și ora partidei urmează să fie stabilite ulterior de către organizatori.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania